I Follow Rivers

Nu înțeleg mesajul melodiei, nici videoclipul, cu toate că mă fascinează! Acum, când trebuie să termin de scris un referat (în italiană!) cât de repede pot, am privit clip-ul peste treizeci de ori. Da, așa mă comport eu când descopăr ceva nou.

Lăsând la o parte privirea ciudată a tipei de la final, nu-i așa că ceea ce tocmai ați vizionat este ceva deosebit?

Dragă blogule.

știu că te-am uitat. Nu ți-am mai scris demult. Se pare ca devine un obicei, o atitudine care nu îmi place. Trebuie să fac ceva în direcția asta. Încep din seara asta. Nu îți scriu un rezumat despre ceea ce s-a întâmplat în viața mea în ultimele luni. (Ești interesat?)Vreau doar să îți amintesc de mine... mi se întâmplă lucruri ciudate, încerc sentimente noi, acumulez experiență în domenii în care nu intenționam. Încerc să găsesc un echilibru între lucrurile pe care le socoteam până acum importante, de căpătâi și situațiile noi pe care simt că nu le pot controla.

Am intrat în viața de adult și nu știu exact dacă îmi place... nu cunosc nici măcar dacă devin adult sau doar mă joc.

Universitate, biserica și GBU (grup biblic universitar). Asta era intenția mea, să mă implic în aceste trei mari DOMENII. Am uitat să iau în calcul latura emoțională. Asta da încurcătură!!!

Ai înțeles ceva? Dacă nu, scrie-mi... dacă da, tot scrie-mi. Sunt curioasă ce ai de zis. Te las cu acest video. E foarte drăguț, apar și eu. Nu, rozul nu e culoarea mea preferată, dar am primit cadou această minunăție roz și cred că ma prinde bine. Te salut, dragă blogule!!!

P.S Scuză-mă că te-am neglijat.

am 23 de ani!!! am 23 de ani! am 23 de ani!

sunt fericita!

Mormonii au dreptate: se poate trăi poligam

Mormonii au dreptate: se poate trăi poligam

 

M-am îndrăgostit.

 M-am îndrăgostit de Solomon, citind Proverbele.

După cum deja cred că știți, Solomon a fost un personaj istoric extrem de interesant. Politic, a reușit să extindă regatul lăsat de tatăl său David la maxima întindere teritorială din istoria regatului unit, dar nu prin războie de cucerire ci prin alianțe matrimoniale. Mândrul iudeu a avut drept soții șapte sute de prințese, plus vreo trei mii de țiitoare. Această latură a vieții sale private face deliciul oricărui cititor de parte bărătească. Pe drept cuvânt, Solomon a fost un Don Juan antic.

Acum, întrebarea firească pe care mi-o adresez  este: cum pot eu (!!!) să îmi pierd capul în fața unui cuceritor? Eu, care declar răspicat că sunt o feministă până în măduva oaselor, adeptă  înverșunată a monogamiei de tip fundamentalist (o privire pofticioasă aruncată de partener unei alte femei decât soția intră la categoria trădare și poligamie).  Eu, care deja mă enervez când un urmaș al lui Adam începe să își etaleze șarmul în fața mea. Poate să fie cel mai faimos om de pe Terra, poate să fie geniu Nobel, poate să fie frumos ca băiatul portughez de la Perugia, să arate ca băieții din reclamele de la parfumurile pentru bărbați. Să fie sensibil, amuzant, ironic. Să îl placă o mie de fete. Dacă eu pot să mă port frumos, respectabilă ca o fată din epoca puritană, fără zâmbete șăgalnice și clipiri din gene, atunci el, neprimind niciun feeling, poate și trebuie să se comporte, la rându-i, exemplar.

Citind Proverbele, am râs, m-am încruntat, m-am enervat, am încercuit cu roșu nenumărate minunății, am mers la trimiteri (Bibliile protestante, ca să folosesc exprimarea din comunicatul BOR de când cu năzdrăvănia celor de la editura Adevărul, au la finalul fiecărui verset indicații spre alte locuri din Biblie unde se poate regăsi, măcar parțial, mesajul; îl completează sau îl explică).

Și mi l-am imaginat pe autor.

Și m-am îndrăgostit.

Pentru că am găsit un bărbat sensibil: Ferice de cine are milă de cei nenorociți. (cap. 14:21); un bărbat profund: De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită. (cap. 14:13); un bărbat modest: Omul înțelept își ascunde știința. (cap. 12:23); un bărbat temător de Dumnezeu: Cine nesocotește Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. (cap. 13:13); ironic: Cine își lucrează câmpul are belșug de pîne, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belșug de sărăcie (cap. 28:19) ; amuzant: Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât să locuiești într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare (cap. 25:24); un bărbat sincer: Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui (cap. 27:6); milos: Nu muta hotarul văduvei, și nu intra în ogorul orfanilor (cap. 23:10). Și peste tot, am găsit un bărbat înțelept (se afirmă că a fost cel mai înțelept om, pentru că Dumnezeu l-a înzestrat cu înțelepciune și a spus că nu va mai fi niciunul care să posede Înțelepciunea în doze atât de mari.)

Și m-am hotărât că, dacă am să mă întorc în timp, am să îi accept propunerea de a mă căsători cu el. Nu am să aștept de la el bijuterii, nici favoruri maritale. Prințesele sale se vor putea întrece în competiții acerbe, să se ocupe de „treburile femeiești”. Eu am să îi cer un singur lucru: să îmi vorbească în cadrul unor ședințe particulare. Să stau ore în șir să îl ascult, în fiecare zi să dezbatem un nou subiect și în urma acestor ședințe să am carnețelul plin cu notițe, teme de meditație și recomandări de cărți. Da, în această situație accept să fiu a 701-a soție. Poligamia face bine la intelect.

După-amiaza perfectă a unei fete simple

 

Unei fete nu îi trebuie mult ca să fie fericită. Pune-i în brațe un tort de ciocolată, chipsuri și Cola, așeaz-o ca pe o prințesă pe un pat imens și las-o singură. Nu uita, însă, să îi așezi cuminte cărțile pe noptieră, revista preferată Vanity Fair pe pernă și deschide-i laptopul. Setează volumul muzicii, care nu trebuie să fie nici prea tare, nici prea încet. Pleacă tiptil din cameră, pentru că în atmosfera creată deja te-a uitat. E în lumea ei, lumea ei preferată, unde, dacă vrea, închide ochii și devine președinta Statelor Unite; sau ia revista în mâini și citește despre experiențele unor oameni celebri sau simpli; deschide cartea și se găsește dintr-o dată în atmosfera zilelor reîntoarcerii lui Napoleon în Franța. Stendhal o poartă în Parma pe negândite. Proverbele lui Solomon îi fac cu ochiul și îi provoacă mintea la meditație. Leneșă, deschide televizorul și râde de accentul italienilor când vorbesc engleza. Asta o face să uite de propriul ei accent, cu un pronunțat iz rusesc. Încearcă apoi să scrie un roman, dar nu știe cum să înceapă. A scris vreo două pagini, s-a crezut importantă cât le-a scris, însă când le-a recitit a luat-o somnul. Atât erau de previzibile replicile personajelor!

Acum se gândește că îi este dor și își amintește că este româncă. Numai în limba română există dor, ca să denumească acea stare a inimii. Se răzgândește. Nu îi este dor, este melancolică. Dar de ce? față de ce? cum? Nu știe, dă din umeri și râde iar. Cui îi pasă?

Se ridică din pat și se uită pe fereastră, de unde vede munții. Munții îi plac. Da, munții sunt maiestoși și îi oferă un sentiment de siguranță pentru că emană stabilitate. Sunt acolo, neclintiți, se ridică în înălțime pe nesimțite, nepăsători la ceea ce se întamplă în jurul lor. E locașul zeilor, în cele mai  multe mitologii. Și Isus, Domnul creștin, pleca de multe ori pe munte, unde se ruga. Acolo era aproape de Tatăl. Le-a și zis ucenicilor Săi că, dacă ar avea credință cât un grăunte de muștar, ar spune muntelui să se mute și muntele s-ar clinti din loc. Ea nu a văzut un grăunte de muștar, presupune că e verde și mic. Dar nu are nevoie să vadă munți dându-se la o parte din loc, mai degrabă ea i-ar cere Lui să îi binecuvinteze familia cu mai multă iubire, credință. Să stea munții la locul lor și să nu își piardă reputația de titani. Brazii să rămână veșnic verzi și zăpada să cadă în fiecare iarnă. Dar familia ei trebuie să se schimbe. Amicii și amicele ei trebuie să se dea la o parte și să lase ca Domnul să le conducă viața. Cunoscuții ei, persoanele care au cunoscut-o temporar au nevoie de El. Ea se roagă. Se roagă, se roagă, se roagă. Astfel, uită de sine și se dăruiește omenirii, schimbă lumea prin rugăciune. Acolo, pe genunchi, conspiră împreună cu cerul. În șoaptă, ca să nu o audă nimeni. Conspiratorii se tem să nu fie descoperiți, de aceea sunt tot timpul vigilenți.

Nu i-a văzut niciodată în persoană pe colaboratorii ei. Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt spirite și ea este om. Este formată din spirit, e adevărat, dar este carne momentan. Trupul ei este muritor, este țărână. Ochii  văd lucrurile din cameră, scrisul negru din Biblie este vizibil, dar este limitată. Nu poate vedea dincolo, nu Îi poate vedea. Deși ar vrea. Vai, cum ar mai vrea să îi vadă! Măcar pe Domnul ei Isus. Să vină la ea cum a venit la Toma Necredinciosul, să îi întindă mâinile și să I le ia și să I le sărute. Ca Maria, sora lui Lazăr cel înviat din morți din Evanghelii, să șeadă jos la picioarele Lui și să îi spele picioarele cu lacrimi de bucurie, de adorație. Dar ea, spre deosebire de acel Necredincios, i-ar spune curajoasă că nu are nevoie de dovezi, că Îl crede pe cuvânt. De ce să pipăie mâinile Lui? Să stea ascuns și o mie de ani! Ea știe ce cunoaște și de aceea, acum, în camera goală, își demonstrează curajul și declară șoptit că Domnul ei este viu.

Își amintește apoi că a mâncat prea mult din tort și iar o să aibă dureri de stomac. Brooke Fraser cântă în duet o melodie lentă și nu are chef să asculte ceva așa lent acum. Caută în playlist și găsește melodia perfectă, pe ritmurile căreia poate dansa. Habar nu are cum să danseze, nu a luat cursuri de dans și nici în cluburi nu a călcat vreodată. Dar ce contează? Ea dansează în fața Domnului ei și este sigură că El este fericit. E sigură că El stă și o privește zâmbind. De fapt, cerul întreg o privește și se bucură împrună cu ea.  Îi salută, conștientă de comuniune. Nu își face griji, când va fi în cer sigur va fi mai grațioasă, pentru că a citit în Biblie că va avea un corp nemuritor, ca al îngerilor.

Ia o gură de apă și se hotărăște să se întoarcă la romanul ei proaspăt. A citit în revista de pe pernă despre o doamnă care a scris o o carte celebră în patru ani, în timpul de dimineață când mergea la muncă. Asta a ambiționat-o. Sigur poate și ea! Și, spre deosebire de doamna, are mult timp liber. Nu are soț care să o bată la cap, nici copii care să o țină trează noaptea. Ceea ce posedă, însă, este tinerețea și un suflet purificat de Domnul ei. Acum, că a lăsat păcatul, nu există nimic care să o consume negativ. Numai dragoste. Dragoste de viață, dragoste de oameni, dragoste față de fiecare moment. Pentru că nu mai trăiește ea, ci Hristos trăiește în ea. Sigur că poate! Poate totul în Hristos, care o întărește!

Uite așa îmi petrec timpul....

Este ora patru după-amiaza și eu tocmai m-am întors acasă de la muncă. Dansând prin cameră pe melodia Dance a formației Jesus Culture (preferata mea de ceva timp... îmi pare rău, dar a declasat pe Hillsong), mi-am amintit că demult vreau să scriu pe blog despre ceea ce mi se mai întamplă, dar am omis mereu.

 

 S-au întâmplat atât de multe în ultima lună, experiențe minunate și altele mai puțin plăcute pe care nu am avut înțelepciunea să le consemnez în scriu, încât pare irelevant acum să scriu despre. Numai știrile calde au valoare. Dar încerc să rezum, măcar de dragul vostru, dragi cititori și scumpe cititoare.

 

Cam totul se învârte în jurul unei experiențe care face parte din drumul spre statutul de adultă, și anume  munca. Muncesc pentru două luni la un hotel în munți (1800 m altitudine), în provincia autonomă italiană Valle d’Aosta. Acest job (primul job din viața mea!... știu, o adevărată rușine... americanii pe care îi admir atât de mult și care au job-uri cam de prin leagăn s-ar uita cu milă la mine...) a fost o adevărată binecuvântare, având în vedere că eu trebuie să suport cheltuielile de viitoare studentă de „laurea specialistica” (masterul la noi) la Universitatea din Torino, din octombrie, și banii pe care îi primesc sunt mai mult decât suficienți.

 

 Contactul cu câmpul muncii a fost destul de dur, dată fiind împletirea următorilor factori care m-au privit cu suspiciune la început: o limbă străină pe care o stăpânesc destul de bine la modul literar, dar nu și la nivel colocvial plus accentul divers de ceea ce eram eu obișnuită (provincia are două limbi oficiale: italiana și franceza, plus un dialect care le combina pe amândouă); oameni necredincioși, care vorbesc cu dublu înțeles și cele mai multe vorbe sunt cu conotații sexuale; hotelul plin de clienți; o colegă nu tocmai politicoasă inițial; muncă fizică (de acum înainte am să privesc cu mai mult respect persoanele care trăiesc în mediul rural). M-am obișnuit încetul cu încetul că deh, sunt tânără, doritoare să învăț lucururi noi și cu conștiința că tot ceea ce se petrece are un scop formarea mea ca om și ca fiică de Dumnezeu.

 

Din punct de vedere laic:

-am primit primul meu salar: primul cec scris pe numele meu

-am mâncat zeci de feluri de pastă și cu mâna pe inimă declar că pasta este un dar al cerului pentru muritori!

-am trăit o vreme de iarnă la sfârșit de august, cu zăpada acoperind munții din jur

-mi-am îmbunătățit capacitatea de a înțelege italiana colocvială vorbită repede

-am reușit să aplic pentru bursa de studiu, după o suită de probleme (documentele făcute în România au trebuit să fie prezentate la un centru fiscal din Torino și pe baza lor se redacta un altul. Datele din noul document trebuiau trecute în înscrierea on-line; la primul centru mi-au respins documentația pe considerentul că sunt incomplete. Cum aveam doar ziua de luni liberă, trebuia neaparat să rezolv problema în aceeași zi. Astfel, am mers la un alt centru care era însă închis. Trimisă la un altul, pe o ploaie teribilă de toamnă.... măruntă și sâcâitoare, am reușit (imaginandu-mă că sunt la un examen important ca să mă liniștesc) să o conving pe doamna de acolo că actele mele sunt în regulă, cu o oră înainte de timpul în care bus-ul ce trebuia să mă poarte înapoi în munți avea stabilit momentul de plecare. Domnul meu este mare! )

 

 

Din punct de vedere spiritual:

-am studiat Evanghelia după Luca și acum sunt la Proverbele lui Solomon

-am timp de părtășie zilnic cu Domnul, prin rugă și cititul Bibliei

-am avut victorie asupra gândurilor de dispreț și de lipsă de respect față de colegii mei care nu au o conduită morală plăcută; din contra, reușesc să mă rog ca să ajungă să aibă părtășia minunată pe care mi-o permite Domnul să o am cu El, să primească pacea Lui, o pace pe care lumea nu o poate da

-din nou, reușesc să fiu în dialog permanent cu Domnul și asta are rezultate uimitoare: iubesc oamenii care se comport neplăcut și mă rog pentru ei

-învăț să accept planul Lui pentru mine prin faptul că aleg în fiecare zi să mă supun voii Sale, adică că tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă pentru că El vrea ca să îmi modeleze caracterul

 

V-am plictisit cu toată vorbăria asta despre Dumnezeu? Par o fanatică?

 

Ops, am uitat!Am reușit să evanghelizez (să  spun oamenilor despre vestea că Isus este Fiul Lui Dumnezeu și că El a murit pentru păcatele omenirii și că, oricine acceptă că este păcătos(ă), El iartă și face ca acela, aceea să devină fiul Său, fiica Sa, cu toate drepturile ce derivă din acest statut) câteva personae!  

 

Iertați-mă, sunt prea entuziasmată că mi-am regăsit echilibrul spiritual. Promit că data viitoare am să scriu despre ceea ce citesc, o carte desre pluralismul religios. Știu, din nou religie. Vă salut și sper să prind internet cât mai curând și să îmi revin din lenevia scrisului.

 

Un septembrie frumos vă doresc! Și binecuvântarea Domnului, bineînțeles!!! J

There is power in the Name of Jesus

O istorie a umanității

Privește în jur cu o nemăsurată frică, reflectată în ochii imenși și goi. Din dreapta sa se aude un sunet sinistru. Pentru o ființă umană obișnuită, acel zgomot nu ar fi fost perceptibil. Dar ea nu este normală. Banalul, cotidianul etern al umanității este prea strâmt, o limitează și de aceea se zbate. Se răsucește, zvârcolindu-se pe pavamentul rece la poalele stâncii. Aceasta este maniera în care a ajuns aici. Zvârcolindu-se, deși mișcările bruște o răneau și brațele fără putere îi atârnau pe lângă corpul devenit dintr-o dată prea greu.

Încearcă să se oprească, ca să deslușească sunetul. Închide ochii, însă ploapele, obișnuite cu cenușiul dimprejur refuză să se abandoneze beznei care urmează să cadă ca o cortină. Să o îngroape în negrul tăios al pierderii defintive. Cât are ochii deschiși, mai speră, de aceea îi redeschide repede. Vino-ți în fire! Ridică-te, ridică-ți ființa! Se uită speriată, în dreapta și stânga. Cine i-a vorbit? Vocea. Vocea era... era altfel. Nu era sinistră. Nu, de fapt nu fusese niciun glas, nicio chemare. Devine conștientă din nou doar de zgomotul din dreapta. Da, precis într-acolo trebuia să se îndrepte.

Năucită, fără să știe ce face, își ia frumoasele palme din noroiul dens și le șterge de pantaloni. Pantalonii cu o culoare nedefinită fuseseră odată albi, călcați frumos și cu miros de levănțică. Sunetul straniu se aude din nou, nu vrea să se mai gândească acum la straie. Începe din nou lungul drum al coborârii, mai jos, mai adânc, însoțită fiind de sunetul care îi provoca o stare de agonie continuă. Caută, și ceea ce aude îi ghidează întreaga ființă. Dar este obosită, ah, cât este de rece aici. Răceala din atmosferă pare că i se lipește de corp, îi pătrunde în păr, o sărută pe gât și se îndreaptă spre inimă. Aceasta tresaltă într-un ritm amețitor, conștientă de  înaintare.

Pipăie-ți chipul, aude.Repede, ascultă și își duce palmele pe față, pe care o acoperă. Încetișor, își plimbă degetele peste ochii care și acum sunt deschiși, peste nas, peste gură. Se oprește, se răsucește înainte și înapoi. Pare cuprinsă de o neliniște nouă. Cute adânci sapă șanțuri pe frunte. Ochii, ochii par că au propria viață pentru că încep să arunce priviri peste tot. Degetele continuă explorarea cu o înfrigurare crescândă, pe măsură ce amintirile propriului chip ies din uitare.

Iat-o! E ea, și e prințesă! Părul îi cade în valuri pe umeri și se învârte în cerc, râzând spre soare. Partenerul ei de joacă este un chip frumos, matur și o privește cu o tandrețe de nedescris. Dar nu reușește să își amintească cine este. Treptat, puterile o lasă și se lasă din nou o ceață adâncă peste ființa sa.

Se prăbușește, picioarele  o trădează și nu o mai susțin. Și atunci, cu un ultim efort suspină un Nume. De fapt, strigă fără voce, e mai degrabă eul interior. E un geamăt surd al propriei existențe terfelite, abandonate. Începe să simtă o prezență, un susur blând se aude, o învăluie ca o manta. Deschide ochii și se miră că privește totul de la înălțime, parcă s-ar afla într-un leagăn, ca cel din vremurile copilăriei. Se răsucește și nu rămâne surprinsă că Îl vede pe El. Este în brațele Sale și dintr-dată cunoaște că totul este în regulă acum. Îi observă trăsăturile cunoscute, iar ochii... ochii i se adresează fără cuvinte. Acolo citește totul. Cum a părăsit casa, pentru ca să cunoască lumea. Să experimenteze. Să afle. Să simtă. Și El, El a lăsat ceilați frați și celelalte surori, plecând în căutarea ei, știind că afară este doar durere. A coborât adânc, dinspre munte spre vale. A călători mult și a trebuit să sufere ca să o găsească, dar iată, sunt din nou împreună și El nu o va mai lăsa să plece.

Ei îi curg șuvoaie de lacrimi pe obraji. Regret, rușine, dar mai presus de toate... pace, bucurie, liniște se împletesc în ea, o copleșesc. Își ascunde capul pe umerii Lui și închide ochii, pentru că acum nu îi mai este frică de întunericul de dincolo. Cu El este puternică. Închide ochii și cade într-un somn profund, așa cum numai cei mici știu să facă. Pentru că se simt protejați, iubiți și iertați. Exact cum se simte ea acum în brațele Mântuitorului ei.

O minunăție

Trilogia "Stăpânul inelelor" face parte din lucrurile care, nevoită fiind să mă refugiez pe o insulă, ar face parte în mod obligatoriu din listă. Cred că muzică sublimă care a fost produsă special pentru film își adjudecă o mare parte din merit.

Iată ce am descoperit.

Enjoy!

Isaia capitolul 12, răspunsul Lui pentru mine

Nu înțeleg dragostea Lui Dumnezeu... cum de, după ce am păcătut și l-am ofensat cu neacultarea mea, El îmi spune următoarele:

În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit, şi m-ai mângâiat! Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.”

Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii şi veţi zice în ziua aceea: „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul!Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”

Nu înțeleg iubirea Lui, dar sunt recunoscătoare, cu intensitatea mulțumirii unui copil mic față de mama îngăduitoare. Nu Îl înțeleg, dar Îl implor să rămână astfel în continuare.
Numai eu să mă schimb și să fiu mai puternică în fața păcatului!!!

I did it, I did it, I did it!!!

Sunt fericită că am reușit să suțin, în final, teza de licență.

Sunt fericită că un profesor pe care îl admir enorm pentru pregătirea intelectuală și pentru deschiderea pe care o manifestă față de cunoaștere, m-a felicitat și mi-a spus că l-am surprins plăcut prin maturitatea analizei, prin consistența și nota personală pe care am adus-o unui subiect extrem de dificil, prin faptul că stăpânesc un limbaj de specialitate.

Sunt fericită că același profesor a afirmat că am o reală înclinație spre istorie culturală și spre istoria ideilor. Astfel, mi-a întărit decizia deja luată de a mă specializa în această direcție.

Am realizat că posed un spirit critic neobișnuit pentru vârsta mea, și pe care vreau să îl valorific la maxim de acum înainte. De asemenea, am aflat că stăpânirea metodologiei, deși este partea cea mai aridă, este fundamentală pentru un istoric.

Sunt fericită că am învățat încă o dată să mă stăpânesc și să nu răspund atunci când am fost neîndreptățită.

Mulțumesc Domnului meu pentru tot!

Licențîîîîîîîîî.... brrr!

Este posibil ca după ce ai muncit frenetic la teza de licență, după ce ți s-a limpezit mintea și ți-ai dat seama, în sfârșit, de  tipul de istorie preferat și care ți se potrivește cel mai bine pentru viitoarea cercetare la master, după ce profesorul coordonator nu crede că ai scris tu teza, pentru că este o analiză prea profundă pentru vârsta ta, și îți spune că ai fost prea îndrăzneață, dar că, totuși, a ieșit un text destul de frumușel, până la urmă,  după toate astea, este posibil să mai ai cam o zi până la susținere și să te cuprindă o indiferență și un plictis enorm?

Momentan, creierul meu mă refuză și îmi spune un nu enervant ori de câte ori apelez la ajutorul său ca să ma concentrez și să îmi fac prezentarea. Îmi spune, impertinentul, că nu mai are importanță susținerea, de vreme ce lucrarea e scrisă bine mersi. Cică, oricum originalitatea  nu va fi apeciată, astfel nu are rost să mă mai zbat.

Eu tac, pentru că el e creierul și până nu ajung să îl conving de contrariul spuselor sale, e stăpân. Mai îndrăznesc să arunc o privire pe manuscris, mai subliniez câte ceva și apoi devin din nou ascultătoare și mă întorc la revizionarea secvențelor preferate din ecranizările cărților autoarei Jean Austin.

Tot el spune că până mâine la ora opt dimineața mai este timp.

Eu tac din nou, dar de data asta tac și fac.

Baruch Adonai

Unele au nevoie de liniște deplină ca să se concentreze la scris. Mintea mea, în schimb, accelerează spre viteza maximă numai atunci când aude ceva frumos.

Mi-am găsit melodia care să o mulțumească. Pe ea, mintea.



Iubesc vocea lui, ritmul, instrumentele, versurile, dansul...O splendoare!

P.S

Paul Wilbur este un cântăreț american care încearcă prin muzica sa să obțină o reconciliere între tradiția iudaică și cea creștină.

Autosugestie, credință, eu-l și Dumnezeu

Tot aud printre creștini că trebuie să folosim autosugestia ca să ne meargă bine. Cică gândirea pozitivă este ca un balsam pentru suflet.  Eu nu sunt de acord.

1.      Nu este biblică.

2.      Filozofia gândirii pozitive cu tot tacâmul este importată de la religiile orientale.

3.      Autosugestia exclude credința că ajutorul vine de la Dumnezeu și pune în schimb eu-l în centru. Ex.: eu voi face, eu voi  reuși etc..

Vă dau două exemple:

- Lara, ai să reușești să îți stăpânești emoțiile la examen. Esti puternică, deșteaptă și ai să poți.

-Lara, adu-ți aminte că ești fiică de Dumnezeu. Tu ți-ai făcut partea și ai învățat, Dumnezeu va face restul.

Diferențe? Observă cineva? Pai da, la primul exemplu sunt o egocentrică. La cel de-al doilea, sunt eu cu Dumnezeu. Asta mă păzește de păreri măgulitoare față de sine și îmi întărește credința.

Orice lucru în care îl excludem pe Dumnezeu are consecințe dăunătoare pe termen lung. Am învățat asta din experiență.

Definiția credinței din Biblie. Evrei, capitolul 11, versetul 1: Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.

Autosugestia conform DEX.  Influențare a propriei conștiințe sau comportări prin reprezentări sau idei care capătă caracter predominant.

Lead me to the cross

Tocmai am aflat cum poate amărăciunea să îți afecteze rațiunea și să te determine să devii imprudent. Este timpul să îi spun la revedere și să las loc speranței care face inima să se bucure și zambetul să apară.