Datul cu părerea, slăbiciune sau dialog constructiv?

Secolul  V. i. Hr. a dat lumii două figuri fundamentale europene: Socrate și Platon. Cetățeni ai polisului liberei dezbateri, al nesfârșitelor discuții purtate de bărbații cetății, spirite alese și a căror singură îndeletnicire era munca intelectuală. Era epoca filozofilor și spațiul istoric al comunității guvernate democratic.

 Acești iubitori de înțelepciune discutau cu privire la toate lucrurile vizibile și invizibile, în speranța  aflării adevărului. Nimeni dintre cetățeni nu era exclus de la discuții. Din mijlocul lor, ca fruct al conversațiilor libere, au apărut germenii  gândirii  științifice moderne.

 De la epoca lor,  gândirea și reflecția a evoluat, discuțiile au căpătat un caracter științific prin dobândirea unei metodologii. De la contrastul medieval dintre fides și ratio aplanat de Toma da’Aquino și continuat de Soclastica până în  zorii modernității, ai creșterii și maturității sale, descoperire continuuă a cunoașterii. Până la postmodernismul  care face loc unei pluralități de adevăruri care nici în lumea antică greaca nu existase, dovedit prin condamnările la moartea  a celor care susțineau adevăruri individiale contrastante cu cele ale colectivității.

 Existența dialecticii, a schimbului de păreri reprezintă baza progresului științific. Flexibilitatea gândirii intelectuale și a recunoașterii limitei proprii și, implicit, a existenței unei alte perspective poartă cunoașterea înainte. 

 Păreriștii trebuie să existe. Păreriștii cu o argumentare solidă sau nu. Important este schimbul de idei care este fecund, contează să existe câteva reguli elementare de dialog și de politețe intelectuală. Mediul academic este locul prin excelență al liberului schimb intelectual.  Universitatea, încă de la originile medievale, preluând de la greci această libertate fecundă, este locul de dezbatere și un laborator de idei.

 Sunt de acord cu păreriștii. Numai prin enunțarea propriei viziuni și prin confruntarea cu a celorlalți, gândirea științifică evoluează, se reevaluează și  contribuie la progresul civilizației umane. 

Această imagine este protestul meu față de abuzurile de evaluare din universități, evaluări rigide care exclud creativitatea și igeniozitatea răspunsului în favoarea unei pretinse pretenții de științificitate.