Sionismul, Calea politicǎ spre statul național (1)

 Mișcarea sionistǎ (numitǎ astfel de la colina Sion unde se situeazǎ Iersualimul), a fost o reacție politicǎ la antisemitismul european de la sfârșitul secolului al nouǎsprezecelea. 

S-a manifestat întâi în Imperiul multietnic Austriac, unde  decadența liberalismului ( vazut ca un scut pentru evrei cǎci, protejându-le activitǎțile economice, le permitea un trai de bunǎstare relativ) și ascensiunea național-socialismului amenința poziția comunitǎții evreiești care era, într-o mare mǎsurǎ,  asimilatǎ.

Acest atac venit din partea socialismului și concretizat în discursul politic  era în opozitie fǎțișǎ cu principiile socialiste, care proclamau o societate egalitarǎ (i-ar include deci și pe evrei). În plus, socialismul preamǎrea un internaționalism amenințǎtor la adresa constructului de stat național, or național-socialiștii austrieci deveneau în aceasta perioadǎ "prea naționali".

În acest context Theodor Herzl, ziarist vienez de origine maghiarǎ, concluziona cǎ asimilarea totalǎ nu va fi posibilǎ niciodatǎ în Europa, realitate doveditǎ foarte bine prin cazul Dreyfus din Franța. 

El  publicǎ Statul evreu în 1895 unde, în linii mari, scrie despre  adunarea evreilor din diaspora și stabilirea lor în Palestina, iar forma de guvernǎmânt a noii comunitǎți urma sǎ fie aleasǎ  între o monarhie constituționalǎ și o republicǎ aristrocraticǎ. 

Acum, știind cǎ evreii au avut o casa regalǎ în antichitate, interesant ar fi de urmarit daca Herzl si sprijinitorii sai s-au gandit la o posibila alegere si pe baza a caror considerente; ar fi apelat la una din familiile regale europene “importatoare” de capete încoronate, așa cum s-a intamplat in statele balcanice? Si in plus, de unde ideea unei monarhii sau republici- erau oare evreii impartiti in doua tabere, monarhisti si republicani (asa cum au existat polemicile din Romania).

Revenind, surprinzǎtor sau previzibil, o mare parte din evreimea asimilatǎ primește cu ostilitate ideea revenirii în ținutul Palestina, Tara biblicǎ a Fǎgǎduinței. Proiectul este receptat insa cu entuziam de catre comunitatea sǎracǎ austricǎ și de cea din provinciile rǎsǎritene ale imperiului care traieste exaltata speranta a reintoarcerii in tara "unde curge lapte si meire". Prapastia sau diferentele majore dintre elita finaciara, economica evreiasca (simbolizand oarecum pe vechii "bancheri de curte") si evreimea care se lupa pemtru subzistenta este usor de observat din aceasta perspectiva .

Argumentele sionistilor se bazau in principal, în timpul lui Hertzl, pe dreptul istoric.

Dupǎ 1917, revendicarile lor au un suport mai consistent și anume declarația Balfour, care este o scrisoare trimisǎ de Secretarul de Stat pentru Afaceri Strǎine a Marii Britanii, Arthur J. Balfour, lordului Lionel de Rotschild (da, e celebrul Rotschild, numele atât de des invocat în teoriile conspiraționiste!).

"Guvernul Majestǎții Sale privește favorabil întemeierea în Palestina a unui Cǎmin Național pentru poporul evreu și va face toate eforturile necesare pentru a facilita acest obiectiv".




De aici inainte, lupta sionista va mai dura cateva decenii , timp in care Palestina se va afla sub mandat britanic, culminand la 15 mai 1948 cu proclamarea statului Israel.

A-ţi cunoaşte limitele este necesar  la un moment dat, iar vârsta de douăzeci şi unu de ani este tocmai perfectă pentru a începe.

Te salut, trecut!

Tocmai am vizionat "Never been kissed", un film din 1999. Dacă într-o perioadă eram o înfocată a filmelor romantice (oare ce adolescentă nu e?), astăzi prefer să le evit pentru că îmi  manipulează creierul, determinându-mă să cred într-o lume care nu există. Dar am facut totuşi excepţie şi nu îmi pare rău.  

De fapt, filmul nu e propriu-zis un love-story cum pare să sugereze titlul, căci "romanţa" e pe un plan secundar. Eu am înţeles că de fapt tema centrală exploatează eşecul uman, intim al fiecăruia. Fiecare din noi deţine un bagaj greu de amintiri urâte care sunt ca nişte mici agenţi invizibili. E de ajuns să fim situaţi într-un anume context ca ele să se reactiveze şi tot ceea ce am încercat să uitam e readus în  prezent.

Acum, când rememorez anii de liceu, e ciudat că nu prea îmi amintesc de momente dramatice de pe urma cărora să am traume, ca eroina din film. Parcă totul e învăluit într-o aură romantică. Până şi una din profele de română (nu o nominalizez, hihi), faţă de care aveam o antipatie profundă, reciprocă de altfel, îmi trezeşte un sentiment de tandreţe.

 

Arhivele şi "chestiunea evreiască"

Am fost astăzi la o lansare de carte,"Chestiunea evreiască în documente militare române. 1941-1944", de Ottmar Traşcă. 

M-a uimit din nou reacţia pe care unii dintre noi o au, încercând să disculpe masacrul care S-A INTAMPLAT în Romania anului 1941, prin luări de poziţie de genul " germanii deţineau comanda militară şi romanii erau doar nişte executanţi". 

Libertatea de exprimare e unul din drepturile noastre fundamentale pe care nu trebuie nimeni şi nimic să ni-l refuze sau limiteze. Insă să faci abuz şi să negi cu desfrânare ceva evident înseamnă deja să lezezi libertatea celuilalt (încă sunt în viaţă victime... dacă baza documentară nu pare destul de credibilă, atunci se poate apela la mărturiile orale ale acestora).

Era în sală un domn evreu batrân care s-a ridicat şi a  afirmat că familia sa a fost victimă a politicii antonesciene (martor "viu" deci). 

Cred că atunci a fost momentul când am conştientizat "live" ( o experienţă tristă) cât e de necesar ca să se clarifice, prin accesul la arhive şi publicarea de documente, "chestiunea evreiască" într-un mod obiectiv. Si dacă obiectivitatea istoricului inevitabil nu poate fi deplină, această stare de fapt fiind de ajuns pentru unii sau unele  ca să respingă cercetarea istorică, esenţial e ca romanii interesaţi să îşi poata formula o părere proprie prin studierea nemijlocită a  surselor.

Miserere Mei Deus

Have mercy upon me, O God, after Thy great goodnes

According to the multitude of Thy mercies do away mine offences.

Wash me throughly from my wickedness: and cleanse me from my sin.

For I acknowledge my faults: and my sin is ever before me

Against Thee only have I sinned, and done this evil in thy sight: that Thou mightest be justified in Thy saying, and clear when Thou art judged

Behold, I was shapen in wickedness: and in sin hath my mother conceived me.

But lo, Thou requirest truth in the inward parts: and shalt make me to understand wisdom secretly.

Thou shalt purge me with hyposs and I shall be clean: Thou shalt wash me, and I shall be whiter than snow.

Thou shalt make me hear of joy and gladness: that the bones which Thou hast broken may rejoice.

Turn Thy face from my sins: and put out all my misdeeds.

Make me a clean heart, O God: and renew a right spirit within me.

Cast me not away from Thy presence: and take not Thy Holy Spirit from me.

O give me the comfort of Thy help again: and stablish me with Thy free Spirit.

Then shall I teach Thy ways unto the wicked: and sinners shall be converted unto Thee.

Deliver me from blood-guiltiness, O God, Thou that art the God of my health: and my tongue shall sing of Thy righteousness.

Thou shalt open my lips, O Lord: and my mouth shall shew Thy praise.

For Thou desirest no sacrifice, else would I give it Thee: but Thou delightest not in burnt-offerings.

The sacrifice of God is a troubled spirit: a broken and contrite heart, O God, shalt Thou not despise.

O be favourable and gracious unto Sion: build Thou the walls of Jerusalem.

Then shalt Thou be pleased with the sacrifice of righteousness, with the burnt-offerings and oblations: then shall they offer young calves upon Thine altar.

Profa' de istorie

Marţi, în cadrul seminarului de Didactica Istoriei, a trebuit să predau o lecţie în faţa colegilor mei. Timp de aproximativ douăzeci şi cinci de minute mi-am dat toată silinţa să explic "Regimul Antonescu şi evreii (1940-1944)".

 Impresiile s-ar reduce la trei constatări.

1. Postura de profesor îţi permite să direcţionezi  discuţia în aşa fel încat să nu rămai descoperit la nivel de informaţie. De aici m-am prins eu cum de profesorii par tot timpul atat de deştepţi! (nu că n-ar fi) şi atotştiutori (şi aici nu sunt).

2.  La întrebări e mai uşor să răspunzi decât atunci când stai în bancă, ca student. Cumva, reuşeşti mai bine să îţi pui ordine în idei şi să formulezi un răspuns logic.Si oricum tu  eşti omul care s-ar presupune că deţine informaţia şi cel din sală se poziţionează în ascultător. 

3. A sta în faţa unor oameni încercand sa le transmiţi ceva şi sa îi antrenezi în dialog e dificil dar provocator.

Care e raportul dintre femeia din Biblie şi femeia reală de astăzi?

Femeia din Biblie este apreciată pentru calităţile specifice spaţiului casnic. Explicaţia se găseşte în contextul cultural al epocii, antichitatea restrângand viaţa femeii în interiorul gineceului. Barbatul muncea şi întreţinea familia, femeia era sufletul casei: îngrijea de copii, de soţ şi era considerată astfel o femeie care face cinste soţului şi comunitaţii.

Femeia de astăzi are un alt statut  Începând cu secolul al nouăsprezecelea, ea a cerut drepturi egale cu a bărbatuluii. Si le-a obţinut, într-o măsură mai mare sau mai mică.  Privit la început doar ca un moft, dreptul la muncă plătită devine o necesitate într-o lume în care ea trebuie să muncească cot la cot cu partenerul pentru un trai decent. Deci rolul femeii se dublează. Pe lângă soţie şi mamă ea este şi muncitoare la fabrică, vânzătoare la magazin sau femeie de afaceri (misoginii zic că singură s-a făcut vinovată de această situaţie, când a cerut drepturi egale). 

Si acum mă întreb.. care ar trebui să fie raportul între bărbat şi femeie? Sau ce şi cât din anticul model feminin,  biblic la urma urmei ...mai poate pretinde el? Dacă răspunsul e totul!, nu cumva este asta o dovadă de egoism cu caracter misogin? Căci, să fim serioşi, combinaţia  femeie casnică- femeie de carieră nu duce la fericire. Oricât ar încerca. Va neglija una din cele două ipostaze şi în final se va neglija pe sine.

Bine, ar zice unii...societatea ar trebui  să revină la valorile traditionale, adică la modelul antic. Insă din câte am observat, chiar dacă femeile ar dori asta, practic e imposibil. Astăzi nu se poate trăi  cu un singur salar .

Nu cred că există un răspuns clar la frământarea mea. 
Din perspectiva mea de acum,  de om necăsătorit, consider că doar o diminuare a "revendicărilor" masculine din domeniul casnic ar rezolva problema.
Din păcate însă, de multe ori nu se întâmplă asta.  
Sub presiunea unei societăţi masculine, tributară încă unui mental colectiv arhaic, femeia creştină din biserici este chemată deseori să joace atât rolul Sarei, cât şi rolul unei Angela Merkel. 
Cam prea mult, după mine.

Să merg sau nu cu Erasmus?

Partea bună... voi avea parte de o experienţă grozavă, unică..asa spun mulţi foşti studenţi Erasmus. Apoi, am ocazia să simt pe propria piele cum se studiază în Occidentul mult iubit de mine.

Partea proastă....licenţa s-ar putea să iasă un dezastru. Fiind plecată în primul semestru al anului trei, n-am să am timp destul să mă documentez (multe surse, izvoare istorice pentru tema mea de licenţă sunt româneşti).

Ce să aleg... ce să aleg?? 

Cam asta e imaginea idilică ce mi-am format-o despre studentul, studenta european(că):D

Un mod plăcut şi util de a-mi începe ziua e să ascult predici.

În  fiecare dimineaţă, de ceva timp, cat mă pregătesc să ies din casă, îl ascult pe Luigi Miţoi, pastor senior la biserica penticostală Betania din Chicago.

Pe site-ul bisericii (aici), la resurse, este postată o listă lungă şi faină cu predici înregistrate de la slujbele divine. Pe diferite teme, aleg una în funcţie de starea mea de moment. 

E extrem de benefic, spiritual şi chiar intelectual. Din punct de vedere spiritual, pentru că ascult învăţătură creştină  care îmi determină comportamentul din ziua respectivă în bine. Plus că pe termen lung mă înţelepţesc şi cunosc mai bine voia Lui. Intelectual chiar, pentru că nu îmi las mintea să umble hai-hui ci o pun la treabă.

Despre evrei și nu numai

Pentru ca cineva sǎ fie considerat altfel, trebuie sǎ se deosebeascǎ prin ceva anume. Ar putea foarte bine face asta prin vestimentație, de exemplu. Începând sǎ citesc texte din secolul al nouǎsprezecelea  despre evrei și scrise de evrei, n-am fost surprinsǎ sǎ constat cǎ portul deosebit al acestora era sursǎ de respingere și de izolare. 

De exemplu, Iuliu Barasch* afirma într-un articol din  1854 cǎ vestimentația distinctǎ a evreilor ar fi unul din motivele antipatiei  românilor fațǎ de o minoritate ce își permitea sǎ adopte "un port deosebit de acel al majoriǎții în sânul cǎruia trǎiește". 

Astǎzi, când se vorbește despre antisemitism, sau în fine, despre o antipatie existentǎ la nivelul societǎții românești fațǎ de evreitate, invocarea în exces a acestui argument l-a transformat în clișeu.

Devine evident cǎ o comunitate introvertitǎ ca cea româneascǎ din secolul al nouǎsprezecelea reacționezǎ dubios fațǎ de o violare a firescului mundan. Lumea noastrǎ, mai mult în mediul rural și mai puțin în urbanitate era refractarǎ la schimbare. Şi din perspectiva aceasta poate fi pusǎ problema înapoierii culturale românești fațǎ de Occidentul mai deschis la nou.

 

Preluând distincția ce o opereazǎ Iuliu Barasch referitor la tipul de îmbrǎcǎminte evreiesc (multicolor oriental și negru polonez), îmi dau seama cǎ înapoierea culturalǎ nu era doar o chestiune ce ținea strict de populația româneascǎ majoritarǎ. 

Absența unei culturi proprii era resimțitǎ  și de minoritatea evreiasca stabilitǎ aici de câteva secole. Tocmai de aceea, când a luat contact cu evreii care încep sa emigreze masiv din Polonia și Galiția (provincie din Imperiul Austriac), post 1829, adoptǎ portul noilor-veniți, haine lungi negre. 

Şi renunțǎ la veștmintele lungi orientale, multicolore, asemǎnator cu ceea ce obișnuiau sǎ poarte românii, sub influența turceascǎ. Explicația pierderii specificului local într-o perioadǎ scurtǎ de timp este pusǎ tocmai pe seama unei lipse de culturǎ a evreilor autohtoni, a unei "lenevii spirituale".  

Observǎm așadar nu neaparat o lipsǎ în materie de “modǎ”:) ci o tendințǎ de a renunța foarte ușor la anumite specificitǎți locale. Pentru români, ca și pentru evrei, era necesarǎ. Prǎpastia apare odatǎ cu orientarea spre modele culturale diferite: occidental, în spețǎ francez pentru primii și central-european pentru evrei.

Am tot auzit de la profesori cǎ un istoric autentic nu trebuie sǎ formuleze enunțuri de genul  "Dacǎ s-ar fi intamplat așa...altfel ar fi fost". Dar asta nu mǎ oprește ca aici pe blog sǎ mǎ întreb...dacǎ evreimea româneascǎ a secolului al nouăsprezecelea ar fi recurs la același model cultural ca cel al românimii, ar fi fost ea mai puțin supusǎ oprobriului public?

*Iuliu Barasch a trǎit între 1815 și 1863. A publicat studii etno-culturale și de istorie referitoare la evreii din România.

Zoe, fii bărbată!

Mi se pare o ciudăţenie ca un individ să imi sărute mana, când fac cunostinţă cu el. Poate sunt eu o sălbatică, dar gestul ăsta mi se pare declasat deja. 

Ma gândeam... dacă "pupatul" ar mai fi o practică curentă, cum e salutul...cât de deranjant ar fi să dau mâna "la pupat" în fiecare zi, la zecile de colegi de la facultate?:D

Prefer așa.

Când am un eșec simt cum mă prăbușesc și mă tot învart în spirală spre fundul prăpastiei, ca Alice alunecând spre o altă lume. Fără niciun punct de sprijin, nimic de care să mă agăţ.

Şi  deși încerc să iau căderea ca o formă de smerire a firii mele mândre, din care să învăţ câte ceva...sentimentul de furie faţă de sine împletit cu frustrare persistă.

Thank you!

Mi-am petrecut mai bine de o oră vizionând clipuri pe youtube cu soldaţi americani întâmpinaţi cu aplauze, când se întorc acasă din Irak.
Ştiu că sunt polemici dacă razboiul e just sau injust, sau că răspândirea valorilor democratice e doar un pretext pentru cauza reală, economică. Nu-s specialist în relaţii internaţionale, să mă prind cum stă treaba exact. N-am încă o opinie clară

Dar ce știu e că admir spiritul patriotic american. Așa idioţi cum îi văd mulţi români (pe ce se bazează, habar n-am), americanii își cunosc propria istorie și își proslăvesc eroii din trecut. Sau pe cei de astăzi. Până și acei care sunt împotriva războiului manifestă respect faţă de ideea  în sine, a sacrificiului pentru patrie, pentru  valorile ce o definesc.

Ce mă opreste să dau dovadă de același spirit? Totul...de la chestii mari, ca inexistenţa  valorilor naţionale, până la...mâncarea tradiţională.:D

Am zic... mâncare?!... Mi-e poftă de un Big Mac Menu!!!

 

Se zice cǎ pentru a fi fericit trebuie sǎ ai un motiv anume. Mai rar aud cǎ se poate sǎ fii  pur și simplu. Tocmai o fericire de asta,  nemotivatǎ,  trǎiesc eu  de câteva zile. E o stare de beatitudine pe care nu  mi-o pot explica. Şi care vreau sǎ mǎ ținǎ o veșnicie... :)

Nimic nou

Previzibilul existenţei umane îmi apare uneori destul de deprimant, prin repetarea la  nesfârșit a ciclului naștere-viaţǎ-moarte și a experiențelor ce îl compun.  

Pentru cǎ, la urma urmei, nu mǎ diferențiez cu nimic de omul care a trǎit acum cinci sute de ani, care a  zâmbit, s-a mâniat or a iubit în același tipar comportamental ce mǎ definește, ca ființǎ umanǎ.
La fel, imperii s-au clǎdit și s-au nǎruit, eroi individuali sau colectivi și-au jucat partea de rol, oameni simpli și-au țesut  istorii de care nu își mai aduce nimeni aminte...

E o succesiune a firescului care își gǎsește bine sintetizatǎ esenţa în   expresia "Toți oamenii sunt muritori", a Simonei de Beauvoir. Comun-ul repetitiv e prezent și în spusele Eclesiastului, care afirma:

“Ce a fost, va mai fi, și ce s-a fǎcut , se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacǎ este vreun lucru despre care s-ar putea spune: “Iatǎ ceva nou!” de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastrǎ”. 

Da, toate acestea pot fi frustrante, parcǎ mǎ limiteazǎ și îmi refuzǎ dreptul la spontaneitatea trǎirii. Insǎ, dacǎ “sondez” mai adânc,  ajung la concluzia cǎ tocmai existența acestui determinism oferǎ umanitǎții șansa sǎ fie una.
Sǎ formeze un tot care împletește simțǎmintele și experiențele omului roman, ale umanistului sau ale informaticianului contemporan. Liant ce leagǎ oamenii din timpuri istorice distincte. Nimic nu-mi pare mai fascinant, nu-i așa, decât sǎ știu cǎ o tânǎrǎ de acum cinci veacuri a simțit aceleași emoții în fața unei situații oarecare,ca cele pe care eu tocmai le experimentez.