Nu știu cum se împacǎ în mintea mea aceastǎ dedublare a ceremoniei, dar îmi place fiecare în parte.

Cred cǎ asta merge mai mult pentru nunta lui Harry...

.



De cealaltǎ parte... ador  atmosfera absolut divinǎ de la nunta realǎ.

Astǎzi, 02 mai. M-am rǎzgândit. 
Nu apreciez deloc stilul de nuntǎ din primul video.
E o mare glumǎ proastǎ, în care sacralitatea ceremoniei e cǎlcatǎ în picioare. Nu ştiu ce a fost în mintea mea sǎ apreciez o asemenea grozǎvie. Probabil intoxicaţia cu filmele americane de duzinǎ, vizionate în trecut, şi-a spus cuvântul.

Câte aberații, domnule!

Ce ți-e și cu filosofii ǎștia. Am o ciudǎ imensǎ momentan pe Schopenhauer, filosoful german din secolul al nouǎsprezecelea. A îndrǎznit individul sǎ dezvolte o teorie care mǎ pune într-o luminǎ foarte proastǎ. 

Cicǎ eu, ca orice femeie de pe lumea asta, dețin o perversitate polimorfǎ latentǎ. Dacǎ parinții mei și societatea îmi direcționeazǎ atenția de la aceastǎ amenințare interioarǎ, intrinsecǎ mie, prin educație, sunt salvatǎ. Insǎ, dacǎ aș cǎdea sub influența unui "seducǎtor avizat", bomba ar exploda și eu aș deveni iremediabil o stricatǎ.

Cat misoginism la un spirit luminat!

Teoria e preluatǎ și de Freud, care afirma cu nonșalanțǎ cǎ numai bǎrbatul este caracterizat de acel elan creator, sau numai el poate aparține lumii ideilor. Femeia, reprezentând natura, deci și ceea ce e mai primitiv pe lumea asta (impulsul sexual), nici pe departe. 

Da, cred și eu, frustrații or sǎ abereze la infinit ca sǎ se mai elibereze de neputințele lor de cuceritori.

Si mǎ mai miram eu de ce indivizi luminați își permit reacții care ar caracteriza mai degrabǎ pe cei neinstruiți.

Misoginismul nu tine cont de pregǎtirea intelectualǎ.

Taci, bǎ!

Nu fac apologie liberalismului în mod constant ci doar când sunt confruntatǎ cu idei care de care mai bizare pentru mine, dar atât de des întâlnite în rândul tinerilor(!), de genul: "Comunismul este bun pentru cǎ"... Când aud o astfel de frazǎ, nici nu mai ascult argumentația persoanei care mi se adreseazǎ. N-am ce face, știu cǎ ar trebui sǎ fiu capabilǎ sǎ port un discurs liberal, dar... 

Ca sǎ dau un singur exemplu, prezența cenzurii este un argument solid ce mǎ determinǎ sǎ resping fǎrǎ drept de apel aceastǎ monstruozitate ideologicǎ.  Cenzura înseamnǎ pentru fiecare, indiferent de opțiunea politicǎ, limitarea libertǎții de exprimare. Tinereii și tinericele care atât de candid afirmǎ melancolii de genul celei citate mai sus ar trebui sǎ mediteze mai mult la acest aspect.

Recunosc, cenzura totuși nu este apanajul regimurilor totalitare. Au exercitat-o și marile democrații în situatii de crizǎ ( cum a fost în timpul celui de-al doilea rǎzboi mondial). Dar nu se comparǎ cu intensitatea cu care a fost folositǎ ca instrument al puterii de cǎtre comunism.

...

In Moldova, în timpul domniilor regulamentare, era o practicǎ obișnuitǎ. Pentru a primi aprobarea de liberǎ circulație, cǎrțile evreiești  treceau întâi sub lupa, culmea, unui cenzor evreu renegat. Individul se numea Vitlimescu Mihaiu și am aici o scurtǎ descriere a sa:.

"Era un om fǎrǎ școalǎ și cu o culturǎ aproape nulǎ. Cunostința lui de limbǎ evreeascǎ însǎ pare a fi fost îndestulǎtoare. (...) Ca toți neofiții, fǎcea paradǎ de un zel deosebit în îndeplinirea funcțiilor lui."

...

Pare atât de potrivitǎ aceastǎ micǎ schițare de personaj pentru tipul funcționarului din comunism. Sub pretextul unei societǎți egalitare, principiul meritocrației a fost aruncat la coș și înlocuit cu... idioțenia ridicatǎ la rang de valoare naționalǎ. Sau dacǎ nu idioțenie, o mediocritate crasǎ. 

Aviz amatorilor iubitori de clișeul "iudeul ca bolșevic". Corelația pe care am fǎcut-o între comunism, cenzura și evreul cenzor nu trebuie interpretatǎ ca  argument în favoarea  acestei proste și incorecte asocieri.

Pentru interesați, interesate!

Pun aici o micǎ listǎ cu  titlurile de ziare din presa ieșeanǎ din intervalul de timp 1866 și 1916. Le-am gǎsit în Presa româneascǎ de la începuturi pânǎ în prezent, de I. Hangiu.

Curierul de Iași

Contemporanul

Lupta

Era nouǎ

Critica socialǎ

Evenimentul

Viitorul social

Fronda

Ardealul

Cine mai știe și altele, îl/o  rog sǎ scrie.

Sionismul, Calea politicǎ spre statul național (2)

Fie cǎ se desfǎșoarǎ în secolul al nouǎsprezecelea sau în urmǎtorul,  fenomenul fascinant  al  constituirii statelor naționale  implica  poate cel mai mult activitǎțile de lobby ale diverselor asociații. 
Pentru cauza sionistǎ, cel puțin pânǎ la 1900, a funcționat Alianța Israelitǎ Universalǎ (care a exercitat presiuni și în Romania, pentru obținerea emancipǎrii). (Comparând cu situația din țara noastrǎ, prin anii 1850 și mai încolo exilații revolutionari duceau o campanie asiduuǎ de promovare a cauzei române în capitalele europene și pe lângǎ guvernele strǎine.)

Este un aspect pe care îl consider destul de ambiguu în interpretare și care vizeazǎ acest cadru al afirmǎrii statelor naționale:  dreptul istoric. Ce înseamnǎ acest drept în reglementarea relațiilor dintre state?, având în vedere cǎ ele funcționeazǎ pe baza de acorduri diplomatice sau pe drept internațional. Nicidecum pe revendicǎri istoricizante. 

Pare o utopie, nu-i așa, sǎ te prezinți în fata unei comisii si sǎ iți fundamentezi cerințele pe acestea.

Dreptul primului venit l-a invocat și I. .I. C. Brǎtianu împreunǎ cu  delegația româneascǎ la Conferința de pace de la Paris, când se insista pe recunoașterea internaționalǎ a  unirii.  

Nu îmi dau seama cât de mult au fost luate în considerare sau care a fost ponderea lor in succesul românesc din Franța. 

Pentru Herzl,ca și pentru sionism în general, dreptul istoric a reprezentat o bazǎ importantǎ de plecare, completatǎ apoi de demersurile politice.

Vedem cum cercetarea istoricǎ, prin alcǎtuirea unui set de argumente valide, poate fi utiliǎ pentru beneficiul național.

Oarecum ironicǎ și fǎrǎ nicio pretenție cǎ aș spune ceva solid ştiinţific, afirm cǎ macar în acest sens,  contribuția istoricului ar trebui apreciatǎ de oamenii politici români. Aceasta mǎ duce cu gândul la un concept istoric numit "inventare a tradiției". Folosit de istorici pentru a explica prezența discursului istoric în discursul politic naționalist din același “obsesiv”  secol al nouǎsprezecelea.

Ar însemna un proces în care  istoricii preiau din istoria neamului, poporului,  națiunii  anume evenimente, fenomene or  personalitǎți și le insereazǎ într-un cadru, ca apoi oamenii politici  sǎ le selecteaze și sǎ le transpunǎ în discursul politic menit a stimula patriotismul.

Sionismul, Calea politicǎ spre statul național (1)

 Mișcarea sionistǎ (numitǎ astfel de la colina Sion unde se situeazǎ Iersualimul), a fost o reacție politicǎ la antisemitismul european de la sfârșitul secolului al nouǎsprezecelea. 

S-a manifestat întâi în Imperiul multietnic Austriac, unde  decadența liberalismului ( vazut ca un scut pentru evrei cǎci, protejându-le activitǎțile economice, le permitea un trai de bunǎstare relativ) și ascensiunea național-socialismului amenința poziția comunitǎții evreiești care era, într-o mare mǎsurǎ,  asimilatǎ.

Acest atac venit din partea socialismului și concretizat în discursul politic  era în opozitie fǎțișǎ cu principiile socialiste, care proclamau o societate egalitarǎ (i-ar include deci și pe evrei). În plus, socialismul preamǎrea un internaționalism amenințǎtor la adresa constructului de stat național, or național-socialiștii austrieci deveneau în aceasta perioadǎ "prea naționali".

În acest context Theodor Herzl, ziarist vienez de origine maghiarǎ, concluziona cǎ asimilarea totalǎ nu va fi posibilǎ niciodatǎ în Europa, realitate doveditǎ foarte bine prin cazul Dreyfus din Franța. 

El  publicǎ Statul evreu în 1895 unde, în linii mari, scrie despre  adunarea evreilor din diaspora și stabilirea lor în Palestina, iar forma de guvernǎmânt a noii comunitǎți urma sǎ fie aleasǎ  între o monarhie constituționalǎ și o republicǎ aristrocraticǎ. 

Acum, știind cǎ evreii au avut o casa regalǎ în antichitate, interesant ar fi de urmarit daca Herzl si sprijinitorii sai s-au gandit la o posibila alegere si pe baza a caror considerente; ar fi apelat la una din familiile regale europene “importatoare” de capete încoronate, așa cum s-a intamplat in statele balcanice? Si in plus, de unde ideea unei monarhii sau republici- erau oare evreii impartiti in doua tabere, monarhisti si republicani (asa cum au existat polemicile din Romania).

Revenind, surprinzǎtor sau previzibil, o mare parte din evreimea asimilatǎ primește cu ostilitate ideea revenirii în ținutul Palestina, Tara biblicǎ a Fǎgǎduinței. Proiectul este receptat insa cu entuziam de catre comunitatea sǎracǎ austricǎ și de cea din provinciile rǎsǎritene ale imperiului care traieste exaltata speranta a reintoarcerii in tara "unde curge lapte si meire". Prapastia sau diferentele majore dintre elita finaciara, economica evreiasca (simbolizand oarecum pe vechii "bancheri de curte") si evreimea care se lupa pemtru subzistenta este usor de observat din aceasta perspectiva .

Argumentele sionistilor se bazau in principal, în timpul lui Hertzl, pe dreptul istoric.

Dupǎ 1917, revendicarile lor au un suport mai consistent și anume declarația Balfour, care este o scrisoare trimisǎ de Secretarul de Stat pentru Afaceri Strǎine a Marii Britanii, Arthur J. Balfour, lordului Lionel de Rotschild (da, e celebrul Rotschild, numele atât de des invocat în teoriile conspiraționiste!).

"Guvernul Majestǎții Sale privește favorabil întemeierea în Palestina a unui Cǎmin Național pentru poporul evreu și va face toate eforturile necesare pentru a facilita acest obiectiv".




De aici inainte, lupta sionista va mai dura cateva decenii , timp in care Palestina se va afla sub mandat britanic, culminand la 15 mai 1948 cu proclamarea statului Israel.

A-ţi cunoaşte limitele este necesar  la un moment dat, iar vârsta de douăzeci şi unu de ani este tocmai perfectă pentru a începe.

Te salut, trecut!

Tocmai am vizionat "Never been kissed", un film din 1999. Dacă într-o perioadă eram o înfocată a filmelor romantice (oare ce adolescentă nu e?), astăzi prefer să le evit pentru că îmi  manipulează creierul, determinându-mă să cred într-o lume care nu există. Dar am facut totuşi excepţie şi nu îmi pare rău.  

De fapt, filmul nu e propriu-zis un love-story cum pare să sugereze titlul, căci "romanţa" e pe un plan secundar. Eu am înţeles că de fapt tema centrală exploatează eşecul uman, intim al fiecăruia. Fiecare din noi deţine un bagaj greu de amintiri urâte care sunt ca nişte mici agenţi invizibili. E de ajuns să fim situaţi într-un anume context ca ele să se reactiveze şi tot ceea ce am încercat să uitam e readus în  prezent.

Acum, când rememorez anii de liceu, e ciudat că nu prea îmi amintesc de momente dramatice de pe urma cărora să am traume, ca eroina din film. Parcă totul e învăluit într-o aură romantică. Până şi una din profele de română (nu o nominalizez, hihi), faţă de care aveam o antipatie profundă, reciprocă de altfel, îmi trezeşte un sentiment de tandreţe.

 

Arhivele şi "chestiunea evreiască"

Am fost astăzi la o lansare de carte,"Chestiunea evreiască în documente militare române. 1941-1944", de Ottmar Traşcă. 

M-a uimit din nou reacţia pe care unii dintre noi o au, încercând să disculpe masacrul care S-A INTAMPLAT în Romania anului 1941, prin luări de poziţie de genul " germanii deţineau comanda militară şi romanii erau doar nişte executanţi". 

Libertatea de exprimare e unul din drepturile noastre fundamentale pe care nu trebuie nimeni şi nimic să ni-l refuze sau limiteze. Insă să faci abuz şi să negi cu desfrânare ceva evident înseamnă deja să lezezi libertatea celuilalt (încă sunt în viaţă victime... dacă baza documentară nu pare destul de credibilă, atunci se poate apela la mărturiile orale ale acestora).

Era în sală un domn evreu batrân care s-a ridicat şi a  afirmat că familia sa a fost victimă a politicii antonesciene (martor "viu" deci). 

Cred că atunci a fost momentul când am conştientizat "live" ( o experienţă tristă) cât e de necesar ca să se clarifice, prin accesul la arhive şi publicarea de documente, "chestiunea evreiască" într-un mod obiectiv. Si dacă obiectivitatea istoricului inevitabil nu poate fi deplină, această stare de fapt fiind de ajuns pentru unii sau unele  ca să respingă cercetarea istorică, esenţial e ca romanii interesaţi să îşi poata formula o părere proprie prin studierea nemijlocită a  surselor.