Uneori îmi captează atenţia câte o frază care conţine o idee neobişnuită, sau ceva care sună straniu. Imi rămâne imprimată în memorie şi o întorc pe toate părţile, nici nu ştiu bine de ce. Uneori sunt lucruri banale, şi când le spun cu voce tare par atat de ..uşoare ca greutate, ca profunzime.
De exemplu, mă sâcâie de câteva ore afirmaţia următoare:
"Daca voi, comuniştii, n-aţi fi fost împotriva religiei, aţi fi cucerit lumea." (Rabi Nissim)
La ce se referea domnul rabi Nissim când susţinea asta? Făcea trimitere la comunismul ca ideologie? Sau ca regim politic?
Să presupunem, prin absurd, că regimul comunist nu avea nicio problemă cu religia, ba dimpotrivă, o încuraja. Ar fi adus asta victoria globală pe care o visau? (Mi-e greu, de fapt imposibil, să imaginez o Anglie comunistă...)
Revenind la realitate, adică la comunism împotriva religiei, am văzut cu toţii că transpunerea ideologiei în practică nu a cucerit lumea, nici măcar lumea nereligioşilor. Pentru perioade scurte de timp, da, a fost tentant comunismul ca regim politic şi acceptat. Dar nu a putut rezista probei timpului, farmecul său putred a cedat. Si nereligioşii, şi religioşii s-au săturat şi l-au măturat din comunităţile lor.
Daca e să îl cred pe domnul rabi Nassim, atunci afirmaţia sa ar dovedi încă o dată cât e de important sentimentul religios în viaţa individului. Dacă trăirea interioară, dacă a sa credinţă îi este interzisă, respinge o lume care pare perfectă (utopia comunistă, cu egalitarismul implicit).
...
Rememorez acum episodul cu ispitirea lui Isus de către Satana. Acesta din urmă îl momeşte pe Hristos cu bogăţie, cu "toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor", numai dacă i se închină lui şi astfel îl refuză pe Dumnezeu Tatăl. Răspunsul este categoric NU, iar Satana pleacă invins. ...
Se pare că viaţa lăuntrică a individului e mai importantă uneori decât toate celelalte plăceri...
P.S. Dacă ei, comuniştii, n-ar fi fost împotriva religiei, ar fi cucerit lumea??
In mod cert nu. Desi religia a avut un oarecare rol in prabusirea comunismului (vezi implicarea Papei Ioan Paul), dupa parerea mea comunismul nu mai avea zile, cu sau fara religie, din cauza evolutiei tehnologice accelerate. Aceasta a adus cu sine necesitatea cresterii nivelului de intruire a lucratorilor, ceea ce ar fi dus inevitabil la o ruptura in baza sociala a comunismului si anume "clasa muncitoare".
RăspundețiȘtergerePe de o parte, lucratorii mai bine instruiti, promovati in domenii de varf, nu ar fi acceptat o remuneratie echivalenta sau apropiata cu cei mai putin instruiti. In plus, imposibilitatea de a parasi lagarul socialist pentru a profesa in tari unde expertiza le-ar fi fost apreciata ar fi dus la adancirea frustrarii. Pe de alta parte, cresterea gradului de automatizare a intreprinderilor din industrie ar fi dus la diminuarea necesitatii de muncitori mai slab calificati.
Acestea sunt doar cateva motive generale. In realitate, intepenirea in vechile principii leniniste a determinat in cele din urma pierderea intrecerii cu occidentul capitalist. In acest punct, in inferioritate evidenta in raport cu statele capitaliste, comunismul avea doua optiuni: fie o reforma interna care sa il faca mai flexibil (si, implicit, mai apropiat de capitalism), fie disparitia. Din fericire, a ales a doua varianta.
Faina explicatie, mersi.:)
RăspundețiȘtergere