Versetele mele favorite de astăzi + melodie

"Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osîndi: Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua de apoi." (Ioan, 12:47-48)

De ce evreii l-au renegat pe Hristos?

De câteva ori, Isus este pe punctul de a fi lovit cu pietre de cei care îl contestau, însă de fiecare data scapă. Într-una din dăţi, El îi apostrofează: pentru ce anume, din ceea ce a făcut, merită să fie tratat astfel?Răspunsul lor este următorul şi îl găsim în  cartea Ioan din Noul Testament, capitolul 10, versetul 33 (traducerea Cornilescu).

 " Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu".
 

Nikolai Berdiaev (1874-1948), unul din cei mai importanţi teologi ruşi şi un filozof al religiei, propune următoare explicaţie la întrebarea de ce evreii l-au renegat pe Hristos?, şi consider că este în totală concordanţă cu versetul citat:
 

     "Dumnezeu a devenit om- pentru evrei acest lucru reprezintă un sacrilegiu, un atentat la măreţia şi transcendenţa lui Dumnezeu. În vechea conştiinţă evreiască Dumnezeu intervenea tot timpul în viaţă omului, până în amănuntele ei, dar nu se unea, nu se contopea niciodată cu omul, nu lua chip omenesc. Aici apare prăpastia între conştiinţa creştină şi cea iudaică." 

 

Şi că să dovedesc că sunt istoric în formare şi încerc să îmi însuşesc metodologia, dau şi notă critică:  Nikolai Berdiaev, Creştinsim şi antisemitism. Destinul religios al evreităţii, în Vladimir Soloviov, Nikolai Berdiaev, Gheorghi Fedotov, Creştinism şi antisemitism, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992, p.108. 

Cu inima în galop

Suntem atât de amuzanţi în relaţiile cu sexul opus! Pornind de la o discuţie cu un amic, despre efectul pe care îl au unii sau unele asupra creierului nostru prin simpla prezenţă, mi-am amintit de reacţiile mele în faţa unor indivizi pe care îi plăceam mai mult sau mai puţin. Departe de senzaţia de îndrăgosteală, care nu apare tot timpul, există acea stranie senzaţie că ne pierdem total şi că motoraşul care ar trebui să ne ajute tocmai atunci ne lasă baltă complet. Apar bâlbâielile, privirile pierdute, o gestică incontrolabilă şi aşa mai departe... puteţi continua voi lista.
  

De obicei, mie mi se întâmplă "nenorocirea" atunci când  apreciez foarte mult inteligenţa respectivului Cred cu toată tăria că nu este vorba de atracţie fizică neapărat, ci de ceva mai mult,  indefinibil. M-am intimidat în faţa unora de care nu simţeam niciun fel de atracţie fizică, deci nu se pune. Pe moment, când se întâmplă asta, mă urăsc pe mine, pe el şi pe toată situaţia. Mândria mea fireşte că se răzvrăteşte (şi acum mă gândesc oarecum înciudată la cât de mult hrănesc stima de sine a intimidantului). Dupa un timp, însă, râd cu poftă de acele momente pentru că mă găsesc atât de amuzantă, umană şi simpatică. 

Fiecare are în "palmares-ul" sau asemenea nefericiri drăguţe, nu? 

Şi câte au să mai vină!

Lady Cosânziana e în concediu!

Habar n-am cum e la alte fete, dar personal, atunci  când observ că un tip din preajma mea începe să mă privească ca pe Cosânziana,  comportametul meu se schimbă faţă de el. Devin mohorâtă căci nu mai îmi permit zâmbete, nervoasă pe el şi pe situaţie, atentă la micile detalii: cum mă adresez (tonul vocii să fie unul moderat), hainele să fie cât mai banale în aşa fel încât întreaga mea ţinută să nu îi întreţină niciun fel de speranţă. Conversaţiile nu mai pot fi relaxate pentru că mă înfurie privirea afectuoasă din ochii stimabilului, ce simt că îmi constrânge libertatea.

Iraţională,  încep în interiorul meu un întreg proces în care eu sunt inculpatul şi afecţiunea acestuia ia loc în boxa acuzaţilor. Ai flirtat cu el fără să îţi dai seama, sau intenţionat... ţinuta e de vină... i-ai zâmbit prea mult...  ai fost prea deschisă în conversaţii... sunt cele mai frecvente acuzaţii. Supusă, le iau în considerare, promiţând un timp de reflecţie.

Dacă mai renunţ vreodată la propria personalitate  în favoarea altora, mă internez la nebuni.
 

"Nu o anumită societate îmi pare ridicolă, ci omenirea. "

Abia reuşesc să îmi controlez  furia cu greu reţinută.

Privesc în jurul meu şi văd oameni, care nu au habar despre ce vorbesc, că îşi dau cu părerea despre lucruri care îi depăşesc intelectual. Citesc cărţi care sunt peste puterea lor de înţelegere, strecoară câteva citate scoase din context in argumentarile lor semidocte şi apar astfel în cercurile lor de amici drept oameni destepţi. Alţii sunt în funcţii pentru că au ştiut să îşi folosească tupeul şi  pentru că au adoptat o atitudine agresivă. Prin statutul ce şi-l însuşesc influenţează oamenii ignoranţi cu propriul spirit electic. Toţi au ceva în comun: îşi  formează o imagine perfectă şi ţin cu dinţii ca nimic să nu o strice, cu orice preţ.  Sacrifică prieteni, cunoscuţi, familie pe altarul lui Narcis.

Sunt atât de scârbita acum de această situaţie! Aproape că mă determină  să las la o parte fair-play-ul  şi să îi bat cu propriile arme. Ştiu că posed o anumită doză de răutate care m-ar ajuta mult. Dar cred că dacă m-aş lăsa ispitită în acest mod m-aş urî...Şi cu acest sentiment chiar nu aş putea trăi. 

Istorie şi utopie

 În decursul primilor şapte ani din viaţă, ai mei m-au învăţat că atunci când merg în vizită trebuie să stau cuminte, atentă să nu distrug micile avuţii ale gazdelor. Cred că m-am achitat destul de rezonabil faţă de această lege (deşi o uram aşa cum un copil mic poate urî: pătimaş, categoric şi fără nicio urmă de remuşcare), cu câteva excepţii, printre care a domnit şi domneşte, suverană, aceasta: cotrobăitul prin bibliotecă. Nu aveam ce face atunci, la fel se prezintă şi astăzi "problema". Când ochesc rafturile pline vârf cu tot felul de delicatese,  mai ales pe cele cu parfum istoric, mă reped ţintă şi devin o nesupusă la sfaturile părinteşti din vechime. 

Dând din nou dovadă de rebeliune, recent am descoperit o minunăţie de carte în biblioteca unei surori, Istorie şi utopie, scrisă de Emil Cioran. E, de fapt, o cărţulie apărută în două ediţii  la Editura Humanitas, în 1992 şi 2002. Printre picăturile de timp liber (se presupune că sunt babysitter la un nepoţel din marea-mi familie, pe luna august... nu va imaginaţi cât  e de obositor să asişti un copil la activităţile lui zilnice!), am reuşit să citesc primul text, o scrisoare adresată lui Constantin Noica, în 1957, care are ca temă un subiect care mă obsedează, şi anume  eterna antiteza Orient-Occident: Despre două tipuri de societate.   

Aici, marele nostru filozof  îşi exprimă adeziunea la principiul democraţiei şi prezintă propria sa perspectivă a ceea ce înseamnă Occidentul cu adevărat. Trăind în Franta, el este un expatriat  care simte pe viu experienţa occidentală şi de aceea viziunea este realistă, dând dovadă de luciditate fără urme de romatism. Consideră că trăsătura fundamentală a acestei societăţi, toleranţa, este cea mai găunoasă, şi va duce la prăbuşirea sa.

Căutând numai propriul confort, înţeleptindu-se ca un om bătrân, se exprimă printr-o moderaţie care lasă loc extremismelor de care nu ia seama. Ideologiile nu mai sunt reinventate, nu se mai absoarbe nimic din ce e nou. Cu propriile sale cuvinte: "Deşi era de datoria lui  (a Occidentului) să pună comunismul în practică, să-l adapteze la tradiţiile sale, să-l umanizeze, să-l liberalizeze şi apoi să-l propună omenirii, el a cedat Orientului avantajul de a realiza irealizabilul, de a stoarce putere şi prestigiu din cea miai generoasă iluzie modernă. În bătălia ideologică, Occidentul s-a arătat timorat, inofensiv."

Ador aceasta sclipire de umor!

Lăsând la o parte bagajul lingvistic ce musteşte de filozofie şi prin care uneori deviază de la subiect, m-a umit (şocat) replica dată la posibilă afirmaţie a amicului destinatar, cum că "A noastră (adică, societatea românească comunistă de la 1957) nu-i deloc mai grozavă. Ba dimpotrivă.". Cioran este de acord şi considera că problema era tocmai aceasta: " Ne găsim în faţă a două tipuri de societate inacceptabile". Era Orientul comunizat într-o manieră traumatizantă, şi Occidentul lipsit, din imobilism propriu, de utopiile şi idealurile care i-au marcat ascensiunea. 

N-am idee dacă Cioran a fost social democrat, nu ştiu multe (aproape deloc) despre apetenţa sa ideologică ante- Franţa (simpatii legionare?), dar ideea ce reiese din propoziţia primă din citatul mai lung mă intrigă, dar e şi justificată, având în vedere că în acel timp Franţa era cuprinsă de o adevărată febră socialistă. Să pună comunismul în pratică înseamna oare că democraţia trebuia  să înceapă drumul tranzitoriu către un socialism democrat, nu-i aşa? Cu ale mele cunoştinţe minime, altă concluzie nu pot deduce. Oricum, urmează Rusia şi virusul libertăţii, şi poate am să mă dumiresc acolo. 

Metode sigure pentru a-ţi găsi soţie- umor evreiesc

Preferatele mele. Lista originală e în limba italiană.

1. Găseşte o soţie bună (în ACEL sens) şi căsătoreşte-te. (Osea 1:1-3)

2. Cumpără-ţi un teren şi obţine o soţie ca omagiu- Boaz. (Ruth 4:5-10)

3. Fă în aşa fel încât Domnul să îţi creeze o soţie în timp ce dormi (notă: te poate costa scump)- Adam.  

4. Cu toate că nu e nimeni prin preajmă, caută şi vei găsi pe cineva (totul e relativ)- Cain

5. Fă-te rege şi organizează un concurs de frumuseţe- Ahashverosh (Ester 2:3-4)

6. Atunci când vezi una care îţi place, mergi acasă şi spune la părinţi: "Am văzut o femeie, daţi-mi-o." Dacă părinţii tăi obiectează, repetă-le: "Daţi-mi-o. Ea e acea justă."- Samson (Judecători 14:1)
7. Omoară pe cineva şi  ia-i soţia- David. (2 Samuel 11)
  

                         

---

Metodi sperimentati per trovare moglie

1. Trova una bella prigioniera, portala a casa, rasale la testa, tagliale le unghie, e dalle vestiti nuovi. Poi è tua. (Devarim 21:11-13)

2. Trova una buona donna (in QUEL senso) e sposala. (Osea 1:1-3)

3. Trova un uomo con sette figlie, e stupiscilo abbeverandogli il gregge. Mosé (Shemot 2:16-21)

4. Acquista un terreno, e ottieni una moglie come omaggio. Boaz (Ruth 4:5-10)

5. Imbucati a una festa. Quando le donne ballano, prendine una al volo e portatela a casa come moglie. Beniaminiti (Giudici 21:19-25)

6. Fai in modo che il Signore ti crei una moglie mentre dormi (nota: può costare caro). Adamo (Bereshit 2:19-24)

7. Lavora sette anni per avere la mano di una ragazza. Fatti imbrogliare, e prendi quella sbagliata. Poi lavora altri sette anni per quella giusta. 14 anni di ricerca per una moglie. Giacobbe (Bereshit 29:15-30)

8. Taglia i prepuzi di 200 nemici del tuo futuro suocero e ottieni sua figlia. David (I Samuele 18:27)

9. Anche se non c'é nessuno in giro, cerca un po' e troverai qualcuno (tutto è relativo). Caino (Bereshit 4:16-17)

10. Diventa imperatore e organizza un concorso di bellezza. Serse, ossia Ahashverosh. (Ester 2:3-4)

11. Quando vedi una che ti piace, vai a casa e di ai genitori: "Ho visto una donna, datemela" Se i tuoi genitori obiettano, ripeti "Datemela. Lei è quella giusta". Sansone (Giudici 14:1-)

12. Ammazza qualcuno e prendi sua moglie. David (2 Samuel 11)

13. Aspetta che tuo fratello passi a miglior vita e sposa la vedova. Non è solo una buona idea, è obbligatorio. Onan e Boaz.

14. Non essere schizzinoso, supplisci alla qualità con la quantità. Shelomo (1 Re 11:1-3)

Arye L.

Penticostalii italieni

Spuneam că am multe de povestit despre experienţele mele din Torino. Unele nu sunt noi, pentru că de ele am avut parte şi anii trecuţi, ci doar reactualizate. 

Una din aceste experienţe cu impact profund este reprezentată de contactul cu biserica penticostală italiană şi, implicit, cu credincioşii ce o compun.

Este remarcabil modul de închinare, total diferit de cel din bisericile româneşti evanghelice.

Am să va dau un exemplu, exemplul predicatorului, prin comparaţie.

Surprinzător, aici numai pastorul predică, exceptând momentele când sunt invitaţi alţi pastori sau misionari. Consider că această este calea cea mai corectă pentru a vesti Evanghelia. Pentru că  puţini sunt bărbaţii predestinaţi pentru acest tip de slujire, este necesar că ei să cunoască chemarea şi să primească "undă verde" de sus. Dacă aceştia împlinesc planul lui Dumnezeu, devenind slujitori ai Cuvantului, "hrană spirituală"  devine cu adevărat spirituală, venită prin Duhul Sfânt. 

Dimpotrivă, atunci când se merge pe principiul că oricine poate vesti Cuvântul, foarte uşor se cade în erezie. De aceea avem de multe ori  în bisericile  româneşti auditoriul  complet plictisit şi absent la spusele celui din faţă, care nu cunoaşte nici Scriptura, dar nici locul pe care ar trebui să îl aibă în Trupul lui Hristos.  Sau se propagă învăţături având ca fundament, ca sursă primară, opere teologice, filozofie, sau chiar istorie. Intelectuale, abundă în informaţii interesante dar, din păcate, nu ajută aproape deloc la apropierea reală de Dumnezeu. 

De cealaltă parte, mesajul celui care este cu adevărat "chemat" este simplu dar în acelaşi timp profund (un paradox pe care nu îl pot explica în mod raţional).

Bazat în totalitate pe Scriptură, conţine învăţături care întăresc credinţa celor care ascultă.