Reflecție

Pe durata Erasmus-ului, am avut privilegiul să particip la o conferință națională a tinerilor studenți evanghelici (a se citi și tinere studente evanghelici.... of, deseori sunt pusă în imposibilitatea de a reda o egalitate lingvistica care nu prea există). Evenimentul a durat trei zile, exact ca în nunțile noastre de poveste, și  s-a ținut la Pescara, care este un oraș de mare.

Ca basmul să fie basm, pe lângă oamenii minunați și părtășia de care m-am bucurat, am întâlnit un profesor de istorie biblică de la Universitatea Cambridge care a ținut seminarii speciale pentru absolvenți. Deși nu mă încadram în categorie, am participat. Cum să ratez o asemenea oportunitate? Să amintesc că am avut onoarea să stau la masă  cu distinsul? Engleza mea, rudimentară în general, a devenit un dialect neinteligibil în prezența sa. Dar, ne-am înțeles oarecum.

Fiind oarecum și eu în domeniu (da, sună bine asocierea eu și Cambridge, plus istorie), m-a lovit puternic o afirmație făcută de acesta în timpul primului seminar. El susținuse la un moment dat că cei care studiază istoria și  sunt în același timp creștini, posedă un avantaj: acela de a deține o perspectivă dublă a evoluției umanității. Studiază cu metode științifice, ajung la anumite adevăruri, relative, dar în aceeași măsură recunosc în subsidiar Mâna Celui care a creat totul.

 Mi-am adus aminte zilele acestea, în contextul în care am început studiul intens pentru lucrarea de licență. Studiez momentan cultura europeană din secolul al XVIII-lea. Epoca Luminilor, care este caracterizată de un optimism în progresul civilizației umane, pune în centru ideea existenței unui om rațional. Sună extraordinar și a fost cu adevărat, pentru că a însemnat descătușarea de superstițiile medievale. Elitele realizează că masele trebuie educate prin cultură și se inițiază politici în acest sens. Partea proastă este că, în încercarea de a se debarasa complet de trecut, ei încep un proces nu îndreptat asupra practicilor nebiblice din Biserică. Ei inițiază un atac asupra credinței revelate, considerată a fi incompatibilă cu rațiunea.

Paul Hazard, specialist, afirma următoarele: în curând apare acuzatul. Cristos. Secolul al optesprezecelea nu s-a mulțumit cu o Reformă; a vrut să doboare Crucea; a vrut să șteargă ideea unei comunicări dintre Dumnezeu și om, ideea unei Revelații; a vrut să distrugă o concepție religioasă despre viață. (Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea).

Asta se întâmpla la 1700. De atunci, oamenii au devenit mai deștepți, mai  culți și mai sofisticați. Plus... mai goi, mai săraci spiritual. De fapt, complet orbi la simțire, la bun-simț și adevăr. Au încercat ulterior romanticii să tragă un semnal de alarmă la mecanicismul interior al omului, au combătut venerarea rațiunii, și au căzut în cealaltă extremă, într-un idealism care a încurajat genocidurile din secolul XX.

De ce toate acestea???

Citez din Epistola lui Pavel către biserica din Roma, capitolul 1:

Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înădușe adevărul în nelegiuirea lor. (...) măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gânduri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sînt înțelepți, și au înebunit. (...) Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite  Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,  fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Dumnezeu nu urăște știința. El a creat omul și l-a în zestrat cu rațiune. Dar, totodată, omul este creatură și Dumnezeu este creator și când omul alege să fie rebel, iese de sub binecuvântare și intră sub judecata Lui Dumnezeu. Iar această judecată înseamnă părăsirea omului de către Divinitate, și intrarea în  slujirea definitivă a Satanei. Iar rezultatele... priviți în jurul vostru.