De unde răsăre
această idee care spune că trebuie să căutăm originalitatea atât în activități,
cât și în simțire? De ce banalul, obișnuitul este stigmatizat și este pus la
colț, de ce simplitatea, care este de o frumusețe divină, se confundă cu
perioativul simplist, prin ce transformare a minții suntem astăzi obligați la o
trăire de aparență? Ni se cere originalitate la locul de muncă, la facultate atunci când studenta de la istorie, deși pasionată de un subiect deja cercetat de alți deștepți înaintea ei, este silită să aleagă o temă fără pic de relevanță, dar necesară sub imperiul aceleiași originalități, suntem constrânși să ne transformăm în mari inovatori chiar și în relațiile cu apropiații, să purtăm măști așa de mult timp încât ne pierdem adevărata față sau nu mai avem discernământ să o distingem. În numele atotputernicei nevoi de originalitate trebuie să ne schimonosim sufletele.
Eu iubesc
banalul, obișnuitul. Iubesc să fiu eu
însămi tot timpul, chiar dacă acest lucru deranjează uneori și atrage priviri enervate, ador să rămân
credincioasă relațiilor construite cu oameni care merită banalitatea mea.
Consider că, atunci când omul încearcă să fie altceva decât unicul sau unica
care este, se pierde sinceritatea aceea proaspătă de copil și se deschide calea către hidoșenie și ciopârțire sufletească, iar efectul străduinței de a fi altfel este tocmai reversul medaliei.
Trăim într-un timp al
vitezei și al nebuniei, în care o artistă ca Lady Gaga este formator de opinie, dar haideți să ne amintim că a fi simplu este o
calitate extraordinară. Simplitatea emană sinceritate și nimic nu e mai plăcut
decât un chip sincer și senin, o prezență care să aducă bucurie și pace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu