Se presupune că
la capătul unei experiențe trebuie să simt regret, melancolie, o apăsare care
să marcheze momentul rupturii. E în firea umană să idealizeze trecutul, mai
ales când se confruntă cu un viitor nesigur.
Am avut ieri ultimul
curs și nu simt decât un sentiment de eliberare și de ușurare. Trei
ani din viața mea mi-au trecut prin fața ochilor minții, la capătul cărora spun
o rugăciune de mulțumire Tatălui meu,
care m-a încurajat chiar atunci când eram pe punctul de a renunța. Îi mulțumesc
că m-a făcut mai puternică prin fiecare palmă primită, învățându-mă smerenia și
iubirea față de oamenii ostili. Mi-a facilitat întâlnirea cu persoane, puține,
ce-i drept, dar cu atât mai importante,
care mi-au arătat ca există români respectuoși și dornici de schimbare prin
abandonarea non-valorilor unei societăți închise și suspicioase la diversitate.
Cu toate
acestea, rugăciunea mea de mulțumire se îndreaptă, mai ales, spre viitor, în sensul că îmi exprim recunoștința anticipat că va fi cu mine în noua experiență
pe care trebuie să o trec, hopul renunțării la statusul de cetățean cu drepturi
al unui stat și îmbrățișarea unui statut de studentă străină. Perspectiva nu mă
sperie, pentru că prefer discriminarea în mijlocul unui popor adoptiv, decât în
sânul poporului de care mă leagă totuși o legătură afectivă prin limba
împărtășită și origine.
Însă, am două motive de
regret: primul, că nu am studiat mai mult, lăsându-ma influențată de lipsa de
dezinteres și de respect din partea celor cu autoritate (într-adevăr, atunci
când nu primesc stimulii și provocarea necesară, și doza legitimă de prețuire, devin o
mare leneșă), și că nu am reușit, prin puterea exemplului, să îndrept pe cei cu
care am intrat în contact spre Dragostea Lui Isus. Împletite, știu că înclină
balanța spre neajunsuri. Cum din greșeli învățăm, nu mă descurajez. Între timp
m-am mai maturizat, intelectual și spiritual, deci viitorul se anunță bine.
Sunt ca o pasăre care așteaptă să fie eliberată după un timp de antrenament
în care a învațat ceea ce dorește Stăpânul. Ce va ieși, va ieși. Mă abandonez
complet în voia Sa.
Succes tuturor care se află în situația de a finaliza studiile universitare
de licență! Nu vă speriați de viitor, Dumnezeu este deja acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu