Este
ora patru după-amiaza și eu tocmai m-am întors acasă de la muncă. Dansând prin
cameră pe melodia Dance a formației Jesus Culture (preferata mea de ceva
timp... îmi pare rău, dar a declasat pe Hillsong), mi-am amintit că demult
vreau să scriu pe blog despre ceea ce mi se mai întamplă, dar am omis mereu.
S-au întâmplat atât de multe în ultima lună,
experiențe minunate și altele mai puțin plăcute pe care nu am avut
înțelepciunea să le consemnez în scriu, încât pare irelevant acum să scriu
despre. Numai știrile calde au valoare. Dar încerc să rezum, măcar de dragul
vostru, dragi cititori și scumpe cititoare.
Cam
totul se învârte în jurul unei experiențe care face parte din drumul spre
statutul de adultă, și anume munca. Muncesc
pentru două luni la un hotel în munți (1800 m altitudine), în provincia
autonomă italiană Valle d’Aosta. Acest job (primul job din viața mea!... știu, o
adevărată rușine... americanii pe care îi admir atât de mult și care au job-uri
cam de prin leagăn s-ar uita cu milă la mine...) a fost o adevărată
binecuvântare, având în vedere că eu trebuie să suport cheltuielile de viitoare
studentă de „laurea specialistica” (masterul la noi) la Universitatea din
Torino, din octombrie, și banii pe care îi primesc sunt mai mult decât
suficienți.
Contactul cu câmpul muncii a fost destul de
dur, dată fiind împletirea următorilor factori care m-au privit cu suspiciune
la început: o limbă străină pe care o stăpânesc destul de bine la modul
literar, dar nu și la nivel colocvial plus accentul divers de ceea ce eram eu
obișnuită (provincia are două limbi oficiale: italiana și franceza, plus un
dialect care le combina pe amândouă); oameni necredincioși, care vorbesc cu
dublu înțeles și cele mai multe vorbe sunt cu conotații sexuale; hotelul plin
de clienți; o colegă nu tocmai politicoasă inițial; muncă fizică (de acum
înainte am să privesc cu mai mult respect persoanele care trăiesc în mediul
rural). M-am obișnuit încetul cu încetul că deh, sunt tânără, doritoare să
învăț lucururi noi și cu conștiința că tot ceea ce se petrece are un scop
formarea mea ca om și ca fiică de Dumnezeu.
Din punct de vedere laic:
-am primit primul meu salar:
primul cec scris pe numele meu
-am mâncat zeci de feluri de
pastă și cu mâna pe inimă declar că pasta este un dar al cerului pentru
muritori!
-am trăit o vreme de iarnă la
sfârșit de august, cu zăpada acoperind munții din jur
-mi-am îmbunătățit capacitatea
de a înțelege italiana colocvială vorbită repede
-am reușit să aplic pentru
bursa de studiu, după o suită de probleme (documentele făcute în România au
trebuit să fie prezentate la un centru fiscal din Torino și pe baza lor se
redacta un altul. Datele din noul document trebuiau trecute în înscrierea
on-line; la primul centru mi-au respins documentația pe considerentul că sunt
incomplete. Cum aveam doar ziua de luni liberă, trebuia neaparat să rezolv
problema în aceeași zi. Astfel, am mers la un alt centru care era însă închis.
Trimisă la un altul, pe o ploaie teribilă de toamnă.... măruntă și sâcâitoare,
am reușit (imaginandu-mă că sunt la un examen important ca să mă liniștesc) să
o conving pe doamna de acolo că actele mele sunt în regulă, cu o oră înainte de
timpul în care bus-ul ce trebuia să mă poarte înapoi în munți avea stabilit
momentul de plecare. Domnul meu este mare! )
Din punct de vedere spiritual:
-am studiat Evanghelia după
Luca și acum sunt la Proverbele lui Solomon
-am timp de părtășie zilnic
cu Domnul, prin rugă și cititul Bibliei
-am avut victorie asupra
gândurilor de dispreț și de lipsă de respect față de colegii mei care nu au o
conduită morală plăcută; din contra, reușesc să mă rog ca să ajungă să aibă
părtășia minunată pe care mi-o permite Domnul să o am cu El, să primească pacea
Lui, o pace pe care lumea nu o poate da
-din nou, reușesc să fiu în
dialog permanent cu Domnul și asta are rezultate uimitoare: iubesc oamenii care
se comport neplăcut și mă rog pentru ei
-învăț să accept planul Lui
pentru mine prin faptul că aleg în fiecare zi să mă supun voii Sale, adică că
tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă pentru că El vrea ca să îmi modeleze
caracterul
V-am plictisit cu toată
vorbăria asta despre Dumnezeu? Par o fanatică?
Ops, am uitat!Am reușit să
evanghelizez (să spun oamenilor despre
vestea că Isus este Fiul Lui Dumnezeu și că El a murit pentru păcatele omenirii
și că, oricine acceptă că este păcătos(ă), El iartă și face ca acela, aceea să
devină fiul Său, fiica Sa, cu toate drepturile ce derivă din acest statut)
câteva personae!
Iertați-mă, sunt prea
entuziasmată că mi-am regăsit echilibrul spiritual. Promit că data viitoare am
să scriu despre ceea ce citesc, o carte desre pluralismul religios. Știu, din
nou religie. Vă salut și sper să prind internet cât mai curând și să îmi revin
din lenevia scrisului.
Un septembrie frumos vă doresc!
Și binecuvântarea Domnului, bineînțeles!!! J