Scrierea științifică la Cambridge

Marxismul nu a fost subiect de examen, dar a avut legătură cu istoricismul lui Popper, deci am folosit o idee de la domnul Alan Macfarlane.

Pentru cei care se zbat în chinurile scrierii licenței, am găsit că experiența lui poate ajuta. Păcat că nu am găsit video mai devreme.

Karl Marx la Cambridge

Dacă la examenul de mâine de istoriografie voi avea ca subiect marxismul, sper că îl voi impresiona pe prof scriind câteva din ideile expuse în această prezentare.

Cu adevărat, inteligența unui om se măsoară după maniera în care poate explica lucruri complicate în limbaj simplu.

O mostră, aici.

Ziua Absolventului și a Absolventei

Cred că am supărat-o pe amica mea de confesiune ortodoxă când am dezaprobat intervenția preoților ortodoxi și catolici în ceremonia din fața Primăriei, cu prilejul sărbătoririi absolvenților și absolventelor de la cele cinci universități de stat din Iași. Însă nu am facut-o din cauza apartenenței mele la o confesiune minoritară care nu a fost reprezentată, ci pentru că nu suport ca Dumnezeu să devină instrument politic! Consider că într-un stat de drept manifestările religioase trebuie să se desfășoare în privat, așa cum este scris în Constituție. Se cunoaște incomparabila influență pe care o exercită sentimentul religios în viața unei comunități, iar asocierea unei mari mulțimi cu diverse convingeri cu un discurs religios poate provoca recții negative, care mai degrabă ar trebui evitate.

 Mai jos, câteva imagini. M-am simțit extraordinar, și evenimentul de astăzi m-a determinat să iau decizia să particip totuși la cursul festiv.

 A, încă o chestie. De ce se numește Ziua Absolventului??? Să fie clar, nu sunt bărbat , deci sunt o absolventă, și așa ar fi trebuit să fie adăugat pe tricoul frumos pe care l-am primit!!!

proba dezaprobării

Planuri, planuri, planuuuuuuuri!!!

Tocmai am aflat de la un super prof. de istoria artei, de la Universitatea dinTorino, că am luat decizia cea mai bună să studiez acolo pentru că sunt niște profi foarte bine pregătiți în istorie. Și că pot apela la ajutorul dumnealui pentru orice problemă pe care o voi întâmpina.

Ceea ce semăna la început ca un salt în neant prin credință, începe să prindă contur.

Mai am trei examene de dat și o licență de susținut, dar eu încep să îmi fac planuri entuziaste pentru noua viață. Printre primele lucruri de care trebuie să mă ocup sunt perfecționarea limbii italiene și învățarea limbii franceze. Cu italiana nu îmi fac probleme, pentru căefectiv o iubesc. Franceza, însă, nu mă atrage în niciun fel, dar n-am încotro... fără franceză, istoria modernă nu poate fi studiată. De aceea, încep să mă obișnuiesc cu sunetul, apelând la pasiunea mea pentru desene animate. Habar n-am ce spune puștiul ăsta, dar mi-e tare simpatic.

Finalul studiilor, între trecut și viitor

Se presupune că la capătul unei experiențe trebuie să simt regret, melancolie, o apăsare care să marcheze momentul rupturii. E în firea umană să idealizeze trecutul, mai ales când se confruntă cu un viitor nesigur.

Am avut ieri ultimul curs  și nu simt decât un sentiment de eliberare și de ușurare. Trei ani din viața mea mi-au trecut prin fața ochilor minții, la capătul cărora spun  o rugăciune de mulțumire Tatălui meu, care m-a încurajat chiar atunci când eram pe punctul de a renunța. Îi mulțumesc că m-a făcut mai puternică prin fiecare palmă primită, învățându-mă smerenia și iubirea față de oamenii ostili. Mi-a facilitat întâlnirea cu persoane, puține, ce-i drept, dar  cu atât mai importante, care mi-au arătat ca există români respectuoși și dornici de schimbare prin abandonarea non-valorilor unei societăți închise și suspicioase la diversitate.

Cu toate acestea, rugăciunea mea de mulțumire se îndreaptă, mai ales, spre viitor, în sensul că îmi exprim recunoștința anticipat că va fi cu mine în noua experiență pe care trebuie să o trec, hopul renunțării la statusul de cetățean cu drepturi al unui stat și îmbrățișarea unui statut de studentă străină. Perspectiva nu mă sperie, pentru că prefer discriminarea în mijlocul unui popor adoptiv, decât în sânul poporului de care mă leagă totuși o legătură afectivă prin limba împărtășită și origine.

Însă, am două motive de regret: primul, că nu am studiat mai mult, lăsându-ma influențată de lipsa de dezinteres și de respect din partea celor cu autoritate (într-adevăr, atunci când nu primesc stimulii și provocarea necesară, și doza legitimă de prețuire, devin o mare leneșă), și că nu am reușit, prin puterea exemplului, să îndrept pe cei cu care am intrat în contact spre Dragostea Lui Isus. Împletite, știu că înclină balanța spre neajunsuri. Cum din greșeli învățăm, nu mă descurajez. Între timp m-am mai maturizat, intelectual și spiritual, deci viitorul se anunță bine.

Sunt ca o pasăre care așteaptă să fie eliberată după un timp de antrenament în care a învațat ceea ce dorește Stăpânul. Ce va ieși, va ieși. Mă abandonez complet în voia Sa.

Succes tuturor care se află în situația de a finaliza studiile universitare de licență! Nu vă speriați de viitor, Dumnezeu este deja acolo!

Nevoia de banalitate

De unde răsăre această idee care spune că trebuie să căutăm originalitatea atât în activități, cât și în simțire? De ce banalul, obișnuitul este stigmatizat și este pus la colț, de ce simplitatea, care este de o frumusețe divină, se confundă cu perioativul simplist, prin ce transformare a minții suntem astăzi obligați la o trăire de aparență?

Ni se cere originalitate la locul de muncă, la facultate atunci când studenta de la istorie, deși pasionată de un subiect deja cercetat de alți deștepți înaintea ei, este silită să aleagă o temă fără pic de relevanță, dar necesară sub imperiul aceleiași originalități, suntem constrânși să ne transformăm în mari inovatori chiar și în relațiile cu apropiații, să purtăm măști așa de mult timp încât ne pierdem adevărata față sau nu mai avem discernământ să o distingem. În numele atotputernicei nevoi de originalitate trebuie să ne schimonosim sufletele.

Eu iubesc banalul, obișnuitul.  Iubesc să fiu eu însămi tot timpul, chiar dacă acest lucru deranjează uneori și atrage priviri enervate, ador să rămân credincioasă relațiilor construite cu oameni care merită banalitatea mea. Consider că, atunci când omul încearcă să fie altceva decât unicul sau unica care este, se pierde sinceritatea aceea proaspătă de copil și se deschide calea către hidoșenie și ciopârțire sufletească, iar efectul străduinței de a fi altfel este tocmai reversul medaliei.

Trăim într-un timp al vitezei și al nebuniei, în care o artistă ca Lady Gaga este formator de opinie, dar haideți să ne amintim că a fi simplu este o calitate extraordinară. Simplitatea emană sinceritate și nimic nu e mai plăcut decât un chip sincer și senin, o prezență care să aducă bucurie și pace.

Twila Paris- The Warrior is a Child

Steven Curtis- Cinderella

Fiind ocupată peste măsură cu scrierea licenței, nu este înțelept să mă las pradă nici unui fel de emoție, dar audierea aceastei piese muzicale m-a învins.

Se pare că mesajul se îndreaptă spre fiica decedată a artistului, de aici și imensa încărcătură sentimentală. Steven a compus melodia cu câteva luni înainte de accidentul acesteia și a fost sigur că nu o va mai putea interpreta vreodată. A făcut-o, conștient că Dumnezeu îi vorbește că trebuie să creadă în continuare și să proclame speranța celorlalți.

Lord bless me and keep me

Iubesc vocea artistei iar partea instrumentală este o încântare. Versurile se potrivesc exact cu starea mea actuală, căci simt o mare nevoie  să simt prezența Lui în viața mea spirituală.

Ceea ce îmi displace, și nu numai la această melodie ci în general la concertele worhip, este prezența reflectoarelor. Nu le găsesc niciun sens, atâta timp cât pot simți mesajul prin voce și instrumental nu înțeleg introducerea lor, chiar nu-și găsesc locul. Sunt eu subiectivă. Oricum, este un cântec frumos, de aceea zic: binecuvântat să fie Dumnezeu, binecuvântați să fie artiștii și voi, ascultătoarelor, ascultătorilor!:)

O Lord bless me and keep me cause Your face to shine on me Lord be gracious lift the light of Your countenance give me peace

I live only to see your face so shine on me

Let the light of Your face shine down on my heart and let me feel it

Grant me the favor of Your grace Jesus.

Profa de istorie (II)

Cine s-ar fi gândit că adolescenta nonconformistă, cu o predilecție înnăscută spre a sfida autoritatea, asta ca să parafrazez profeția făcută de scumpa profesoară de istorie din gimnaziu: Laura, ai să pierzi mult în viață din cauza personalității inflexibile, va ajunge la rându-i să stea în locul infamiei, la catedră!

Uite că viața ne rezervă surprize și am ajuns să trăiesc și trei experiențe extraordinare, adică trei lecții (cifra de basm) în cadrul cărora am dorit să fiu tot ceea ce aș fi vrut să fie profa ideală când eram de vârsta lor: respectuoasă, fermă dar prietenoasă și deschisă la discuții critice, cu o capacitate de a antrena toți elevii să participe, și mai presus de toate, dispusă să ofere tuturor prezumția de inteligență.

N-am reușit să fiu perfectă, dar mi-a lipsit doar un strop până acolo! Hihi! Înainte de fiecare lecție mi-am repetat în minte cele de mai sus și, înarmată  cu bună-dispoziție, zâmbet și atitudine pozitivă, am ținut piept hoardelor de până la treizeci de mici bombe de energie.

Nu am fost dezamăgită, deoarece au răspuns cu un feed-back foarte bun, primind etichete de cea mai faină profă de până acum, dacă ar fi toate profesoarele așa!, când mai veniți să ne predați? (m-am simțit tare bătrână și l-am corectat imediat pe imprudentul cu: poți să îmi zici pe nume).

În ciuda sentimentului de euforie ce a urmat acestor laude, a rămas o fărâmă de luciditate care să mă tempereze, spunându-mi că dacă aș fi profa lor permanentă aceste manifestări s-ar diminua odată cu primele teste.

Oricum, de acum înainte am să sar ca o tigroaică la colegii și colegele care îi desconsideră pe elevii de astăzi, făcându-i inculți, nereceptivi la efortul lor de a preda, proști de-a dreptul. Nu este adevărat! Problema reală se află la profesorul care inițiază tot procesul, depinde cât de bine stăpânește materia în așa fel încât să îi ducă pe elevi acolo unde trebuie.

Căci, în ceea ce mă privește, am rămas efectiv șocată de inteligența și prospețimea lor intelectuală. Deoarece nu sunt obișnuiți să fie învățați să gândească, la începutul orei erau rigizi dar pe măsură ce se obișnuiau cu tehnica mea din aproape în aproape (maieutica, sau arta moșitului a lui Socrate), îmi răspundeau prompt și corect, adresându-mi chiar întrebări care mă puneau oarecum în dificultate.

aplauze fotografului!

De exemplu, predam la  clasa a VI-a  Reforma și Contrareforma și o fetiță mi se adresează: de la ce vine denumirea de iezuit, de la Isus? Noroc de cunoștințele mele de italiană, cu ajutorul cărora am reușit să îi răspund afirmativ (Isus-Gesù-iezuiți-gesuiti). Sincer, nu am ridicat niciodată această problemă, și am rămas puțin în aer când am auzit. Mi-am revenit și i-am spus că vreau să construim răspunsul împreună, ceea ce am și făcut.

Nu mai spun de cât de multă nevoie de încurajare au acești copii! Odată ce le-ai mulțumit pentru răspuns, sau când i-ai rugat, sau când i-ai lăudat și i-ai făcut să se vadă inteligenți,  demonstrează în sfârșit că sunt niște ființe dotate cu rațiune și sunt dispuși să participe.

Dacă România vrea oameni competenți, stăpâni pe ceea ce fac, este nevoie ca educația din școală să insiste pe aceste aspecte și să lase la o parte rigiditatea și falsa superioritate și infailibilitate a profesorului ca deținător al adevărului absolut.

Vreau și trebuie să postesc!

Postul biblic este o formă de disciplină spirituală manifestată prin abținerea de la mâncare și băutură în intervalul de timp cuprins între două apusuri de soare. Timpul de post variază, poate însuma și trei zile, ca de exemplu cel descris în cartea Estera, sau chiar cele patruzeci de zile al Mântuitorului. Abținerea de la alimente și apă nu este scopul în sine, ci doar modalitatea prin care credinciosul proclamă biruința spiritului asupra materiei, firea în accepțiunea biblică.

Este jenant că de mai bine de doi ani nu am mai practicat postul ca modalitate de a mă apropia de Cer, sub pretextul că nu rezist fizic. Slabă apărare, pentru că sunt mai rezistentă decât par, apărare construită pentru a-mi asigura confortul pe care îl iubesc așa mult. Este timpul să ies din zona de confort și să mă smeresc. Recent am suferit o înfrângere urâtă în bătălia spirituală și nu pot să dau vina pe Dumnezeu, Satana, lume sau fire. Vinovată sunt eu și comoditatea pe care mi-am permis-o.

Nu postesc pentru a-mi șterge sentimentul de vinovăție printr-o faptă, crezând că îmi câștig astfel iertarea. Știu că Isus m-a iertat deja și sunt justificată prin credința în El, însă nu mai suport să fiu îngenuncheată de același păcat, să cad mereu în același loc. Vreau să țin post pentru că Isus a făcut asta, pentru că l-a făcut mai puternic în lupta cu păcatul; a zis că prin post avem biruință asupra duhurilor necurate. Am nevoie de disciplină spirituală și de o mai mare implicare în luptă.  Deci, în linia întâi, Laura Popa! Fără apă și Cola, KFC și McDonald's, dar cu o mare de  Credință!

Pot totul în Hristos care mă întărește!

Preferata săptămânii

You gave me hope

You made me whole

At the cross

You took my place

You showed me grace

At the cross

Where you died for me

Chorus:

And his glory appears

Like the light from the sun

Age to age He shines

Look to the skies

Hear the angels cry

Singing holy is the lord

O săptămână binecuvântată!!!

Team Hoyt: WE CAN!

Încerc de câteva seri să fac jogging și trebuie să mă opresc odată la cinci minute pentru că nu am niciun fel de rezistență fizică. Și stau și privesc video ăsta, zicându-mi: God, câtă iubire și dăruire de sine trebuie să aibă acest om pentru fiul lui!  Și îmi vin îm minte unele versete pe care le caut în Biblie, și care sună așa:

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer! (MATEI 7)

Ai auzit, Lara? Și tu poți să speri că Dumnezeu se va sătura în final de tânguielile tale și va zice: bine, gata, am să îți răspund! Numai să mi te iau de pe cap! Ehehe, dar să nu fiu înțeleasă greșit. Nu trăiesc numai cu o speranță viitoare. Trăiesc deja fericită, pentru că în curând, asta putând să însemne cât o vrea El și accept senină, îmi va deschide porțile care trebuie și mă va răsplăti pentru ascultare.

YES I CAN!:D

Ce înseamnă Dumnezeu pentru mine?

Divinitatea bună care îmi da nota 10 la examen? Care îmi oferă înțelepciune la licență? Dumnezeul care îmi dă prieteni credincioși și fețe zâmbitoare în jur? Bunăstare materială? Răspunsuri imediate? Tonomat?

De când Îl condiționez: dă-mi, ca să mă închin!?!  Cine sunt eu să am pretenții? Nu e de ajuns că m-a iertat, că m-a salvat și mi-a dat Cerul pe gratis? Trebuie, ca o Peter Pen, să fiu veșnic fetița care cere și așteaptă, cere și așteaptă și se enervează când nu primește? Ce rușinos! L-am redus pe Dumnezeul universului la niște tendințe egoiste! Am creat un Dumnezeu după inima mea, nu după Scripturi.

Dumnezeu este Dumnezeu, face ce dorește! God, cât sunt de nervoasă pe mine însămi!!!

I-am cerut Lui Dumnezeu forță și El mi-a dat dificultăți care să mă întărească

I-am cerut înțelepciune și El mi-a dat probleme de rezolvat
I-am cerut bunăstare și El mi-a dat forță fizică și creier pentru a lucra
I-am cerut curaj și El mi-a dat pericole de înfruntat
I-am cerut dragoste și El mi-a încredințat persoane în nevoi
I-am cerut favoruri și El mi-a dat oportunități.
Nu am primit nimic din ceea ce voiam, dar tot de ceea ce aveam nevoie mi-a fost dat.

Reflecție

Pe durata Erasmus-ului, am avut privilegiul să particip la o conferință națională a tinerilor studenți evanghelici (a se citi și tinere studente evanghelici.... of, deseori sunt pusă în imposibilitatea de a reda o egalitate lingvistica care nu prea există). Evenimentul a durat trei zile, exact ca în nunțile noastre de poveste, și  s-a ținut la Pescara, care este un oraș de mare.

Ca basmul să fie basm, pe lângă oamenii minunați și părtășia de care m-am bucurat, am întâlnit un profesor de istorie biblică de la Universitatea Cambridge care a ținut seminarii speciale pentru absolvenți. Deși nu mă încadram în categorie, am participat. Cum să ratez o asemenea oportunitate? Să amintesc că am avut onoarea să stau la masă  cu distinsul? Engleza mea, rudimentară în general, a devenit un dialect neinteligibil în prezența sa. Dar, ne-am înțeles oarecum.

Fiind oarecum și eu în domeniu (da, sună bine asocierea eu și Cambridge, plus istorie), m-a lovit puternic o afirmație făcută de acesta în timpul primului seminar. El susținuse la un moment dat că cei care studiază istoria și  sunt în același timp creștini, posedă un avantaj: acela de a deține o perspectivă dublă a evoluției umanității. Studiază cu metode științifice, ajung la anumite adevăruri, relative, dar în aceeași măsură recunosc în subsidiar Mâna Celui care a creat totul.

 Mi-am adus aminte zilele acestea, în contextul în care am început studiul intens pentru lucrarea de licență. Studiez momentan cultura europeană din secolul al XVIII-lea. Epoca Luminilor, care este caracterizată de un optimism în progresul civilizației umane, pune în centru ideea existenței unui om rațional. Sună extraordinar și a fost cu adevărat, pentru că a însemnat descătușarea de superstițiile medievale. Elitele realizează că masele trebuie educate prin cultură și se inițiază politici în acest sens. Partea proastă este că, în încercarea de a se debarasa complet de trecut, ei încep un proces nu îndreptat asupra practicilor nebiblice din Biserică. Ei inițiază un atac asupra credinței revelate, considerată a fi incompatibilă cu rațiunea.

Paul Hazard, specialist, afirma următoarele: în curând apare acuzatul. Cristos. Secolul al optesprezecelea nu s-a mulțumit cu o Reformă; a vrut să doboare Crucea; a vrut să șteargă ideea unei comunicări dintre Dumnezeu și om, ideea unei Revelații; a vrut să distrugă o concepție religioasă despre viață. (Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea).

Asta se întâmpla la 1700. De atunci, oamenii au devenit mai deștepți, mai  culți și mai sofisticați. Plus... mai goi, mai săraci spiritual. De fapt, complet orbi la simțire, la bun-simț și adevăr. Au încercat ulterior romanticii să tragă un semnal de alarmă la mecanicismul interior al omului, au combătut venerarea rațiunii, și au căzut în cealaltă extremă, într-un idealism care a încurajat genocidurile din secolul XX.

De ce toate acestea???

Citez din Epistola lui Pavel către biserica din Roma, capitolul 1:

Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înădușe adevărul în nelegiuirea lor. (...) măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gânduri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sînt înțelepți, și au înebunit. (...) Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite  Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,  fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Dumnezeu nu urăște știința. El a creat omul și l-a în zestrat cu rațiune. Dar, totodată, omul este creatură și Dumnezeu este creator și când omul alege să fie rebel, iese de sub binecuvântare și intră sub judecata Lui Dumnezeu. Iar această judecată înseamnă părăsirea omului de către Divinitate, și intrarea în  slujirea definitivă a Satanei. Iar rezultatele... priviți în jurul vostru.