Nevoia de banalitate

De unde răsăre această idee care spune că trebuie să căutăm originalitatea atât în activități, cât și în simțire? De ce banalul, obișnuitul este stigmatizat și este pus la colț, de ce simplitatea, care este de o frumusețe divină, se confundă cu perioativul simplist, prin ce transformare a minții suntem astăzi obligați la o trăire de aparență?

Ni se cere originalitate la locul de muncă, la facultate atunci când studenta de la istorie, deși pasionată de un subiect deja cercetat de alți deștepți înaintea ei, este silită să aleagă o temă fără pic de relevanță, dar necesară sub imperiul aceleiași originalități, suntem constrânși să ne transformăm în mari inovatori chiar și în relațiile cu apropiații, să purtăm măști așa de mult timp încât ne pierdem adevărata față sau nu mai avem discernământ să o distingem. În numele atotputernicei nevoi de originalitate trebuie să ne schimonosim sufletele.

Eu iubesc banalul, obișnuitul.  Iubesc să fiu eu însămi tot timpul, chiar dacă acest lucru deranjează uneori și atrage priviri enervate, ador să rămân credincioasă relațiilor construite cu oameni care merită banalitatea mea. Consider că, atunci când omul încearcă să fie altceva decât unicul sau unica care este, se pierde sinceritatea aceea proaspătă de copil și se deschide calea către hidoșenie și ciopârțire sufletească, iar efectul străduinței de a fi altfel este tocmai reversul medaliei.

Trăim într-un timp al vitezei și al nebuniei, în care o artistă ca Lady Gaga este formator de opinie, dar haideți să ne amintim că a fi simplu este o calitate extraordinară. Simplitatea emană sinceritate și nimic nu e mai plăcut decât un chip sincer și senin, o prezență care să aducă bucurie și pace.

Twila Paris- The Warrior is a Child

Steven Curtis- Cinderella

Fiind ocupată peste măsură cu scrierea licenței, nu este înțelept să mă las pradă nici unui fel de emoție, dar audierea aceastei piese muzicale m-a învins.

Se pare că mesajul se îndreaptă spre fiica decedată a artistului, de aici și imensa încărcătură sentimentală. Steven a compus melodia cu câteva luni înainte de accidentul acesteia și a fost sigur că nu o va mai putea interpreta vreodată. A făcut-o, conștient că Dumnezeu îi vorbește că trebuie să creadă în continuare și să proclame speranța celorlalți.

Lord bless me and keep me

Iubesc vocea artistei iar partea instrumentală este o încântare. Versurile se potrivesc exact cu starea mea actuală, căci simt o mare nevoie  să simt prezența Lui în viața mea spirituală.

Ceea ce îmi displace, și nu numai la această melodie ci în general la concertele worhip, este prezența reflectoarelor. Nu le găsesc niciun sens, atâta timp cât pot simți mesajul prin voce și instrumental nu înțeleg introducerea lor, chiar nu-și găsesc locul. Sunt eu subiectivă. Oricum, este un cântec frumos, de aceea zic: binecuvântat să fie Dumnezeu, binecuvântați să fie artiștii și voi, ascultătoarelor, ascultătorilor!:)

O Lord bless me and keep me cause Your face to shine on me Lord be gracious lift the light of Your countenance give me peace

I live only to see your face so shine on me

Let the light of Your face shine down on my heart and let me feel it

Grant me the favor of Your grace Jesus.

Profa de istorie (II)

Cine s-ar fi gândit că adolescenta nonconformistă, cu o predilecție înnăscută spre a sfida autoritatea, asta ca să parafrazez profeția făcută de scumpa profesoară de istorie din gimnaziu: Laura, ai să pierzi mult în viață din cauza personalității inflexibile, va ajunge la rându-i să stea în locul infamiei, la catedră!

Uite că viața ne rezervă surprize și am ajuns să trăiesc și trei experiențe extraordinare, adică trei lecții (cifra de basm) în cadrul cărora am dorit să fiu tot ceea ce aș fi vrut să fie profa ideală când eram de vârsta lor: respectuoasă, fermă dar prietenoasă și deschisă la discuții critice, cu o capacitate de a antrena toți elevii să participe, și mai presus de toate, dispusă să ofere tuturor prezumția de inteligență.

N-am reușit să fiu perfectă, dar mi-a lipsit doar un strop până acolo! Hihi! Înainte de fiecare lecție mi-am repetat în minte cele de mai sus și, înarmată  cu bună-dispoziție, zâmbet și atitudine pozitivă, am ținut piept hoardelor de până la treizeci de mici bombe de energie.

Nu am fost dezamăgită, deoarece au răspuns cu un feed-back foarte bun, primind etichete de cea mai faină profă de până acum, dacă ar fi toate profesoarele așa!, când mai veniți să ne predați? (m-am simțit tare bătrână și l-am corectat imediat pe imprudentul cu: poți să îmi zici pe nume).

În ciuda sentimentului de euforie ce a urmat acestor laude, a rămas o fărâmă de luciditate care să mă tempereze, spunându-mi că dacă aș fi profa lor permanentă aceste manifestări s-ar diminua odată cu primele teste.

Oricum, de acum înainte am să sar ca o tigroaică la colegii și colegele care îi desconsideră pe elevii de astăzi, făcându-i inculți, nereceptivi la efortul lor de a preda, proști de-a dreptul. Nu este adevărat! Problema reală se află la profesorul care inițiază tot procesul, depinde cât de bine stăpânește materia în așa fel încât să îi ducă pe elevi acolo unde trebuie.

Căci, în ceea ce mă privește, am rămas efectiv șocată de inteligența și prospețimea lor intelectuală. Deoarece nu sunt obișnuiți să fie învățați să gândească, la începutul orei erau rigizi dar pe măsură ce se obișnuiau cu tehnica mea din aproape în aproape (maieutica, sau arta moșitului a lui Socrate), îmi răspundeau prompt și corect, adresându-mi chiar întrebări care mă puneau oarecum în dificultate.

aplauze fotografului!

De exemplu, predam la  clasa a VI-a  Reforma și Contrareforma și o fetiță mi se adresează: de la ce vine denumirea de iezuit, de la Isus? Noroc de cunoștințele mele de italiană, cu ajutorul cărora am reușit să îi răspund afirmativ (Isus-Gesù-iezuiți-gesuiti). Sincer, nu am ridicat niciodată această problemă, și am rămas puțin în aer când am auzit. Mi-am revenit și i-am spus că vreau să construim răspunsul împreună, ceea ce am și făcut.

Nu mai spun de cât de multă nevoie de încurajare au acești copii! Odată ce le-ai mulțumit pentru răspuns, sau când i-ai rugat, sau când i-ai lăudat și i-ai făcut să se vadă inteligenți,  demonstrează în sfârșit că sunt niște ființe dotate cu rațiune și sunt dispuși să participe.

Dacă România vrea oameni competenți, stăpâni pe ceea ce fac, este nevoie ca educația din școală să insiste pe aceste aspecte și să lase la o parte rigiditatea și falsa superioritate și infailibilitate a profesorului ca deținător al adevărului absolut.

Vreau și trebuie să postesc!

Postul biblic este o formă de disciplină spirituală manifestată prin abținerea de la mâncare și băutură în intervalul de timp cuprins între două apusuri de soare. Timpul de post variază, poate însuma și trei zile, ca de exemplu cel descris în cartea Estera, sau chiar cele patruzeci de zile al Mântuitorului. Abținerea de la alimente și apă nu este scopul în sine, ci doar modalitatea prin care credinciosul proclamă biruința spiritului asupra materiei, firea în accepțiunea biblică.

Este jenant că de mai bine de doi ani nu am mai practicat postul ca modalitate de a mă apropia de Cer, sub pretextul că nu rezist fizic. Slabă apărare, pentru că sunt mai rezistentă decât par, apărare construită pentru a-mi asigura confortul pe care îl iubesc așa mult. Este timpul să ies din zona de confort și să mă smeresc. Recent am suferit o înfrângere urâtă în bătălia spirituală și nu pot să dau vina pe Dumnezeu, Satana, lume sau fire. Vinovată sunt eu și comoditatea pe care mi-am permis-o.

Nu postesc pentru a-mi șterge sentimentul de vinovăție printr-o faptă, crezând că îmi câștig astfel iertarea. Știu că Isus m-a iertat deja și sunt justificată prin credința în El, însă nu mai suport să fiu îngenuncheată de același păcat, să cad mereu în același loc. Vreau să țin post pentru că Isus a făcut asta, pentru că l-a făcut mai puternic în lupta cu păcatul; a zis că prin post avem biruință asupra duhurilor necurate. Am nevoie de disciplină spirituală și de o mai mare implicare în luptă.  Deci, în linia întâi, Laura Popa! Fără apă și Cola, KFC și McDonald's, dar cu o mare de  Credință!

Pot totul în Hristos care mă întărește!

Preferata săptămânii

You gave me hope

You made me whole

At the cross

You took my place

You showed me grace

At the cross

Where you died for me

Chorus:

And his glory appears

Like the light from the sun

Age to age He shines

Look to the skies

Hear the angels cry

Singing holy is the lord

O săptămână binecuvântată!!!

Team Hoyt: WE CAN!

Încerc de câteva seri să fac jogging și trebuie să mă opresc odată la cinci minute pentru că nu am niciun fel de rezistență fizică. Și stau și privesc video ăsta, zicându-mi: God, câtă iubire și dăruire de sine trebuie să aibă acest om pentru fiul lui!  Și îmi vin îm minte unele versete pe care le caut în Biblie, și care sună așa:

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer! (MATEI 7)

Ai auzit, Lara? Și tu poți să speri că Dumnezeu se va sătura în final de tânguielile tale și va zice: bine, gata, am să îți răspund! Numai să mi te iau de pe cap! Ehehe, dar să nu fiu înțeleasă greșit. Nu trăiesc numai cu o speranță viitoare. Trăiesc deja fericită, pentru că în curând, asta putând să însemne cât o vrea El și accept senină, îmi va deschide porțile care trebuie și mă va răsplăti pentru ascultare.

YES I CAN!:D