Uite așa îmi petrec timpul....

Este ora patru după-amiaza și eu tocmai m-am întors acasă de la muncă. Dansând prin cameră pe melodia Dance a formației Jesus Culture (preferata mea de ceva timp... îmi pare rău, dar a declasat pe Hillsong), mi-am amintit că demult vreau să scriu pe blog despre ceea ce mi se mai întamplă, dar am omis mereu.

 

 S-au întâmplat atât de multe în ultima lună, experiențe minunate și altele mai puțin plăcute pe care nu am avut înțelepciunea să le consemnez în scriu, încât pare irelevant acum să scriu despre. Numai știrile calde au valoare. Dar încerc să rezum, măcar de dragul vostru, dragi cititori și scumpe cititoare.

 

Cam totul se învârte în jurul unei experiențe care face parte din drumul spre statutul de adultă, și anume  munca. Muncesc pentru două luni la un hotel în munți (1800 m altitudine), în provincia autonomă italiană Valle d’Aosta. Acest job (primul job din viața mea!... știu, o adevărată rușine... americanii pe care îi admir atât de mult și care au job-uri cam de prin leagăn s-ar uita cu milă la mine...) a fost o adevărată binecuvântare, având în vedere că eu trebuie să suport cheltuielile de viitoare studentă de „laurea specialistica” (masterul la noi) la Universitatea din Torino, din octombrie, și banii pe care îi primesc sunt mai mult decât suficienți.

 

 Contactul cu câmpul muncii a fost destul de dur, dată fiind împletirea următorilor factori care m-au privit cu suspiciune la început: o limbă străină pe care o stăpânesc destul de bine la modul literar, dar nu și la nivel colocvial plus accentul divers de ceea ce eram eu obișnuită (provincia are două limbi oficiale: italiana și franceza, plus un dialect care le combina pe amândouă); oameni necredincioși, care vorbesc cu dublu înțeles și cele mai multe vorbe sunt cu conotații sexuale; hotelul plin de clienți; o colegă nu tocmai politicoasă inițial; muncă fizică (de acum înainte am să privesc cu mai mult respect persoanele care trăiesc în mediul rural). M-am obișnuit încetul cu încetul că deh, sunt tânără, doritoare să învăț lucururi noi și cu conștiința că tot ceea ce se petrece are un scop formarea mea ca om și ca fiică de Dumnezeu.

 

Din punct de vedere laic:

-am primit primul meu salar: primul cec scris pe numele meu

-am mâncat zeci de feluri de pastă și cu mâna pe inimă declar că pasta este un dar al cerului pentru muritori!

-am trăit o vreme de iarnă la sfârșit de august, cu zăpada acoperind munții din jur

-mi-am îmbunătățit capacitatea de a înțelege italiana colocvială vorbită repede

-am reușit să aplic pentru bursa de studiu, după o suită de probleme (documentele făcute în România au trebuit să fie prezentate la un centru fiscal din Torino și pe baza lor se redacta un altul. Datele din noul document trebuiau trecute în înscrierea on-line; la primul centru mi-au respins documentația pe considerentul că sunt incomplete. Cum aveam doar ziua de luni liberă, trebuia neaparat să rezolv problema în aceeași zi. Astfel, am mers la un alt centru care era însă închis. Trimisă la un altul, pe o ploaie teribilă de toamnă.... măruntă și sâcâitoare, am reușit (imaginandu-mă că sunt la un examen important ca să mă liniștesc) să o conving pe doamna de acolo că actele mele sunt în regulă, cu o oră înainte de timpul în care bus-ul ce trebuia să mă poarte înapoi în munți avea stabilit momentul de plecare. Domnul meu este mare! )

 

 

Din punct de vedere spiritual:

-am studiat Evanghelia după Luca și acum sunt la Proverbele lui Solomon

-am timp de părtășie zilnic cu Domnul, prin rugă și cititul Bibliei

-am avut victorie asupra gândurilor de dispreț și de lipsă de respect față de colegii mei care nu au o conduită morală plăcută; din contra, reușesc să mă rog ca să ajungă să aibă părtășia minunată pe care mi-o permite Domnul să o am cu El, să primească pacea Lui, o pace pe care lumea nu o poate da

-din nou, reușesc să fiu în dialog permanent cu Domnul și asta are rezultate uimitoare: iubesc oamenii care se comport neplăcut și mă rog pentru ei

-învăț să accept planul Lui pentru mine prin faptul că aleg în fiecare zi să mă supun voii Sale, adică că tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă pentru că El vrea ca să îmi modeleze caracterul

 

V-am plictisit cu toată vorbăria asta despre Dumnezeu? Par o fanatică?

 

Ops, am uitat!Am reușit să evanghelizez (să  spun oamenilor despre vestea că Isus este Fiul Lui Dumnezeu și că El a murit pentru păcatele omenirii și că, oricine acceptă că este păcătos(ă), El iartă și face ca acela, aceea să devină fiul Său, fiica Sa, cu toate drepturile ce derivă din acest statut) câteva personae!  

 

Iertați-mă, sunt prea entuziasmată că mi-am regăsit echilibrul spiritual. Promit că data viitoare am să scriu despre ceea ce citesc, o carte desre pluralismul religios. Știu, din nou religie. Vă salut și sper să prind internet cât mai curând și să îmi revin din lenevia scrisului.

 

Un septembrie frumos vă doresc! Și binecuvântarea Domnului, bineînțeles!!! J