Despre evrei și nu numai

Pentru ca cineva sǎ fie considerat altfel, trebuie sǎ se deosebeascǎ prin ceva anume. Ar putea foarte bine face asta prin vestimentație, de exemplu. Începând sǎ citesc texte din secolul al nouǎsprezecelea  despre evrei și scrise de evrei, n-am fost surprinsǎ sǎ constat cǎ portul deosebit al acestora era sursǎ de respingere și de izolare. 

De exemplu, Iuliu Barasch* afirma într-un articol din  1854 cǎ vestimentația distinctǎ a evreilor ar fi unul din motivele antipatiei  românilor fațǎ de o minoritate ce își permitea sǎ adopte "un port deosebit de acel al majoriǎții în sânul cǎruia trǎiește". 

Astǎzi, când se vorbește despre antisemitism, sau în fine, despre o antipatie existentǎ la nivelul societǎții românești fațǎ de evreitate, invocarea în exces a acestui argument l-a transformat în clișeu.

Devine evident cǎ o comunitate introvertitǎ ca cea româneascǎ din secolul al nouǎsprezecelea reacționezǎ dubios fațǎ de o violare a firescului mundan. Lumea noastrǎ, mai mult în mediul rural și mai puțin în urbanitate era refractarǎ la schimbare. Şi din perspectiva aceasta poate fi pusǎ problema înapoierii culturale românești fațǎ de Occidentul mai deschis la nou.

 

Preluând distincția ce o opereazǎ Iuliu Barasch referitor la tipul de îmbrǎcǎminte evreiesc (multicolor oriental și negru polonez), îmi dau seama cǎ înapoierea culturalǎ nu era doar o chestiune ce ținea strict de populația româneascǎ majoritarǎ. 

Absența unei culturi proprii era resimțitǎ  și de minoritatea evreiasca stabilitǎ aici de câteva secole. Tocmai de aceea, când a luat contact cu evreii care încep sa emigreze masiv din Polonia și Galiția (provincie din Imperiul Austriac), post 1829, adoptǎ portul noilor-veniți, haine lungi negre. 

Şi renunțǎ la veștmintele lungi orientale, multicolore, asemǎnator cu ceea ce obișnuiau sǎ poarte românii, sub influența turceascǎ. Explicația pierderii specificului local într-o perioadǎ scurtǎ de timp este pusǎ tocmai pe seama unei lipse de culturǎ a evreilor autohtoni, a unei "lenevii spirituale".  

Observǎm așadar nu neaparat o lipsǎ în materie de “modǎ”:) ci o tendințǎ de a renunța foarte ușor la anumite specificitǎți locale. Pentru români, ca și pentru evrei, era necesarǎ. Prǎpastia apare odatǎ cu orientarea spre modele culturale diferite: occidental, în spețǎ francez pentru primii și central-european pentru evrei.

Am tot auzit de la profesori cǎ un istoric autentic nu trebuie sǎ formuleze enunțuri de genul  "Dacǎ s-ar fi intamplat așa...altfel ar fi fost". Dar asta nu mǎ oprește ca aici pe blog sǎ mǎ întreb...dacǎ evreimea româneascǎ a secolului al nouăsprezecelea ar fi recurs la același model cultural ca cel al românimii, ar fi fost ea mai puțin supusǎ oprobriului public?

*Iuliu Barasch a trǎit între 1815 și 1863. A publicat studii etno-culturale și de istorie referitoare la evreii din România.