Cum m-a invitat Obama la cină

 Iacă aşa aş vrea să mă privească la ipotetica întâlnire...

În prima campanie prezidenţială a actualului preşedinte american, am urmărit destul de atentă desfăşurarea. M-am înscris chiar şi pe site, primind neîncetat mailuri prin care eram anunţată despre tot ce se întâmplă, care începeau cu "Dear Lara..." (da, m-am autentificat cu nume fals!). 

Bineînţeles că la început aceste mesaje mă făceau să mă simt importantă şi sentimentul meu de iubire creştea văzând cu ochii. Bine, exagerez. Doar că mă prosteam în unele discuţii cu amicii, declarându-le cât sunt eu de importantă încât corespondez cu Obama.

 

 Pentru că în State noua campanie începe să ia avânt, mesajele vin din nou şi în număr tot mai mare. Astăzi, de exemplu, am primit un mesaj care m-a făcut să zâmbesc muuuult, intitulat : Lara, can we meet for dinner?.       

 

Ce familie frumoasă!

 Ehehe, când eşti pe messenger şi ţi se semnalizează sonor că tocmai a sosit poşta, din reflez te uiţi, şi când dai peste un text aşa promiţător după titlu, nu ai cum să nu îl citeşti sperând că, printr-o minune, ar pute fi real. A fost real, dar mister President îmi cere să fac o mică donaţie. Numai astfel aş putea fi selectată să ies cu domnia sa. Iată ce încurajator sună finalul scrisorii: Maybe I'll get to thank you în person. Barack. 

Domnule Obama, facă-se ca acel "maybe" să se transforme într-o certeţe şi atunci promit că donez din banii Erasmus, din banii de bursă, fac lobby şi tot ce e necesar! 

Numai să am parte de această onoare!
 
   

Lăsând la o parte spiritul anecdotic al întâmplării, cred că am să încep să urmăresc din nou viaţă politică "americănească".