luni, 30 mai 2011

Greutǎţile ne fac mai puternici?


Amica mea, Monalisa, tocmai mi-a zis cǎ parcǎ sunt o nihilistǎ. Cǎ am o atitudine care exprimǎ o lehamite de tot şi toate, ca şi cum  am renunţat sǎ mai lupt. 

Eu i-am rǎspuns cǎ e normal. Sunt stresatǎ cǎ Universitatea din Perugia unde merg cu Erasmus nu mi-a dat încǎ niciun semn, cǎ privesc în urmǎ şi îmi pare cǎ n-am nicio realizare care sǎ mǎ determine sǎ simt cǎ am fǎcut ceva util pentru societate. Cǎ sunt într-un moment de cotiturǎ, unde trebuie sǎ hotǎrǎsc ce fac mai departe cu facultatea, cu viaţa mea. Toate adunate, dau o mare de întrebǎri, îndoieli, regrete.

Insǎ sunt conştientǎ cǎ sunt doar nişte pretexte fǎrǎ greutate, menite a-mi justifica lipsa de credinţǎ. Pentru cǎ sunt creştinǎ şi cred cǎ Dumnezeu se implicǎ personal în viaţa mea, ar trebui sǎ ştiu deja cǎ nu trebuie sǎ mǎ îngrijorez sau sǎ renunţ la a mǎ bucura de viaţǎ; cǎ e o mare amǎgire sǎ mǎ las copleşitǎ

Deşi momentan nu-mi vine a crede în clişeul care zice cǎ greutǎţile ne fac mai puternici, existǎ totuşi o mare dozǎ de adevǎr. Panǎ am sǎ ajung la acesta, am sǎ mǎ zbat sǎ nu devin o negativistǎ lipsitǎ de credinţǎ.

5 comentarii:

  1. Athos, Porthos si Erasmus30 mai 2011 la 23:04

    Ei, macar te-ai hotarat sa mergi cu Erasmus... Capul sus, totul se va rezolva. Pana la toamna au timp sa-ti raspunda. O sa fie misto in Italia, sa stii de la mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. http://youtu.be/2psGLqGORDM
    Lasa, Lara, ca are grija Domnul sa te foloseasca chiar daca nu vezi lucrul acesta inca :D Peste catva timp ai sa afli cati oameni ai influentat in zilele tale (pre-)"nihiliste" :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Athos, Porthos si Erasmus,
    Da, plec in Perugia si sunt atat de nerabdatoare sa ajung incat imi pare ca se va intampla si voi pierde bursa. Stii cum e cand iti doresti ceva ffoarte mult. Tie cum iti merge la Pisa?


    @Anonim,
    Acum am sa ma uit la video, mersi mult. Hm, foarte dragut ce spui, mersi si de asta.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Athos, Porthos si Erasmus1 iunie 2011 la 10:51

    Mie imi merge foarte bine. De fapt, chiar o sa ma transfer aici si o sa raman si anul viitor.
    Oricum, nu-ti face griji cu bursa. Pe mine m-au acceptat cei din Ro prin mai si am discutat cu cei din Italia abia prin august. De fapt eram pregatit sa renunt pentru ca nu gaseam un masterat cu materii pe placul meu, dar am gasit ceva in ultimul moment. Deci timp este...

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari! Cred ca esti super fericit. Abia astept sa experminetez si eu.:)

    Ideea e ca trebuie sa astept "Erasmus Login Code" de la Universitatea din Perugia, ca apoi sa trimit dosarul. Am vb cu o fata care merge in Spania si ea l-a primit zilele astea.
    Si partea cea mai aiurea e ca pe site nu mai gasesc nicio informatie. Scrie "under construction".:D

    Merg maine la depart. de rel. inetrnationale.

    Mai vedem.

    RăspundețiȘtergere