Eu cred cǎ avem nevoie sǎ iubim şi sǎ fim iubiţi.

În premierǎ, am asistat ieri  la o piesǎ de teatru post-modernistǎ.

Piesa a fost foarte interesantǎ, cu mesaj, iar actorii au interpretat excepţional. Textul piesei, cu limbaj de mahala, obişnuit or încǎrcat de cele mai profunde reflecţii filozofice conţinea  un manifest al tinerilor, un apel spre a ne trǎi viaţa aşa cum ne dorim. Mai presus de aceasta, însǎ, în subsidiarul textului mi s-a pǎrut cǎ s-a mers spre veşnica întrebarare : ce scop avem? de ce trǎim? de ce suntem pe acest pǎmânt? 

Rǎspunsurile au fost diversificate. O ţǎrancǎ ne chema la reîntoarcerea simplitǎţii vieţii rurale. Hedonistul la a ne trǎi viaţa, fie cǎ avem o meserie onorabilǎ ca cea de doctor, sau una în afara legii. Femeia de moravuri uşoare, femeia de ştiinţǎ sau un tip cam simpluţ au dat propria definiţie. Toate rǎspunsurile avea însǎ în centru ideea egoistǎ de a ne satisface propriile necesitǎţi.

Dupǎ ce piesa s-a încheiat, am avut impresia ca în ziua de duminicǎ am fǎcut parte din douǎ lumi diferite.

Cu douǎ ore înainte asistasem, în biserica mea, la un serviciu divin de cǎsǎtorie. Predicatorul a vorbit minunat despre ce înseamnǎ viaţa de cǎsǎtorie. S-a axat pe ideea de slujire: trebuie sǎ ne iubim partenerul, partenera ca pe noi înşine, ca pe propriul trup. Ne-am îngrijit de propria persoanǎ? Foarte bine, la fel trebuie sǎ facem şi cu cel de lângǎ noi. Întotdeauna trebuia sǎ cǎutam sǎ echilibrǎm balanţa. Sǎ nu uitǎm cǎ trebuie sǎ dǎruim, sǎ slujim. Aceasta e scopul vieţii, pentru asta trǎim, pentru asta existǎm pe pǎmânt. Sǎ rǎspândim Iubire.

Voi în ce lume trǎiţi? Sau aţi vrea sǎ trǎiţi?

Eu sunt pentru cea cu iubirea.