Naționalistă? Da. Dar depinde de ce tip.

De fiecare data când întâlnesc  un naționalist extremist mă cuprinde o fascinație împletită de teamă. Observ cum pasiunea negativă camuflată sub un calm aparent începe să erupă cu puterea unui fenomen natural hotărât să distrugă totul în cale.

Unii numesc asta fervoare religioasă, au asociat-o cu manifestările produse de trăirile spirituale. Un fel de misticism  presărat cu dogme politice. Pentru că naționalismul este o formă de spiritualitate.

Nu întâmplător sunt interesată de fenomenologia naționalismului sub aspect de concept istoric. Apariția sa, dezvoltarea și punerea în practica politică în spațiul european în general, în spațiul românesc în particular. Naționalism civic, naționalism etnic. 

Naționalismul civic, de influența franceză, este unul rezonabil pentru că apare ca o mișcare populară, a maselor, a colectivității pentru a distruge privilegiile. Reflectă dorință de a deveni o națiune alcătuită din toți cei care își exprimă inclinația spre a deveni cetățeni supuși unui pact social format pe drept și protejat de instituții socio-politice care veghează asupra functionabilitatii contractului. E, în final, reprezentarea conceputului voluntaristic al lui Rousseau.

Naționalismul etnic concepe națiunea ca o comunitate etnico-culturală, presupus omogenă și naturală care prezintă un așa zis spirit național exprimat prin religia comună, prin folclor și prin limba strămoșilor. Importanța limbii este imensă nu doar ca vehicul de comunicare dar și ca un atestat al continuității de neam și al purității etnice. Herder este filozoful german care articulează pentru prima data un astfel de concept. 

Naționalismul românesc a fost unul etnic și încă este.

Dovadă pentru trecut? Atitudinea de respingere față de greci în perioada premergătoare afirmării unui naționalism propriu, unii îl numesc nativism, urmată apoi de  manifestările xenofobe inițial și apoi antisemite din secolele XIX și XX față de evrei. 

Un aspect mai puțin studiat îl reprezintă și situația populației rrom.  Astăzi evreii nu mai reprezintă o amenințare palpabilă, sub aspect demografic, la nivel de mental colectiv da; se vorbește de un antisemitism fără evrei. Dar comunitatea rrom încă există, și în număr ridicat, ceea ce poartă cu sine atitudinea de respingere în masă.  Constituie, pentru mine, justificarea naționalismului etnic contemporan.

Ca persoană care studiază istoria, sau măcar încearcă să o înțeleagă ca astfel să o explice apoi generațiilor de români, îmi exprim îngrijorarea față de numărul extrem de mare de adepți al acestui tip de religie, chiar în rândul colegilor, colegelor de facultate.  Thomas Hobbes sesiza diferența dintre logica în care prevalează rațiunea, și ideologia purtătoare de pasiuni și de judecăți individuale. Numai prima poate să pună în lumina slăbiciunea afirmațiilor ideologice.