Te-ai apropiat și ai zis: "Nu te teme!".

Profesorul A. Rizzacasa. Pare prof de Oxford, nu?
Nu vă puteți  imagina cât de interesante erau cursurile lui!

Tocmai am dat examen la Filosofia della Storia și nu îmi pot exprima in mod inteligibil recunoștința către Dumnezeu pentru că mi-a fost alături la cel mai greu examen. Râd de una singură, cam în stilul Ubermensch-ului lui Nitezsche, cu marea diferență că eu râd împreună cu Domnul nevăzut.


De ce a fost cel mai dificil examen? Păi, încă de la început mi-a cauzat probleme pentru că orarul se suprapunea cu un alt curs, așa încât din două cursuri pe săptămână am putut frecventa doar o dată. Apoi, nu am găsit cărțile pe care trebuia să le pregătesc pentru examen, despre care știam că sunt în număr de două. În urmă cu o săptămână, am reușit să prenotez una singură.

Între paranteze, sistemul italian de evaluare presupune studierea cărților cuprinse în programă, de cele mai multe ori două sau trei. De obicei, se regăsesc lucrările profesorului și ale asistenților, asistentelor. Dificil, având in vedere că examinarea orală înseamnă de fapt o discuție liberă care poate dura între 10 și 30 de minute, timp în care ți de adresează întrebări din lucrările respective fără a avea timp să îți așterni ideile pe ciornă.

Vine timpul în care intru în biroul profesorului care era asistat de co-autoarea lucrării. Prima întrebare: ce cărți ai pregătit? Stupoare, aflu că de fapt era o a treia carte despre care nu aveam habar. Nicio problemă, poate din simpatie pentru situația mea specială de Erasmus, purcede la întrebări. Stupoarea numărul doi: răspunsul se află în cursurile pe care nu le-am citit și greșesc. Profesorul mă corectează și pe parcursul expunerii îmi revin. Vorbesc înflăcărat, ca de obicei, și atunci când limba italiană nu îmi vine ajutor, gesticulez în așa fel încât mă fac înțeleasă.

Aflu că se hotărăsc să mă noteze cu 28, ceea ce ar fi echivalentul notei 9 în țară. De fapt, mă întreabă dacă sunt de acord și, cu o sclipire de geniu, îi rog să îmi mai adreseze o întrebare. Mi-a plăcut mult cursul și vreau să iau 30, spun eu. Care este atitudinea lui Karl Popper față de istoricism? Vorbiți apoi despre postmodernism. Subiectele ultime ale cărții. A mers perfect, mai ales pentru că am ajuns la Emil Cioran și la "Istorie și utopie", pe care eu chiar o citisem în vară! Verdictul final îmi aduce un 30, o discuție degajată despre decizia lui despre nu a mai scrie în limbă română și depre impasul de a face o cercetare istorică asupra lui. Zâmbete, un Grazie și Buona Giornata!

Este meritul meu? Da, intr'o anumită măsură. Am studiat cartea din scoarță în scoarță, cinci zile am meditat asupra ei zi și noapte. Dar știu că adevăratul merit se acordă Domnului meu care mi-a oferit sănătate fizică și intelectuală, putere de a-mi stăpâni stresul. Și sunt absolut sigură că El a influențat decizia profesorului de a-mi acorda a doua șansă.

 "În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat, și ai zis: "Nu te teme!".