Femeia din Biblie este apreciată pentru calităţile specifice spaţiului casnic. Explicaţia se găseşte în contextul cultural al epocii, antichitatea restrângand viaţa femeii în interiorul gineceului. Barbatul muncea şi întreţinea familia, femeia era sufletul casei: îngrijea de copii, de soţ şi era considerată astfel o femeie care face cinste soţului şi comunitaţii.
Femeia de astăzi are un alt statut Începând cu secolul al nouăsprezecelea, ea a cerut drepturi egale cu a bărbatuluii. Si le-a obţinut, într-o măsură mai mare sau mai mică. Privit la început doar ca un moft, dreptul la muncă plătită devine o necesitate într-o lume în care ea trebuie să muncească cot la cot cu partenerul pentru un trai decent. Deci rolul femeii se dublează. Pe lângă soţie şi mamă ea este şi muncitoare la fabrică, vânzătoare la magazin sau femeie de afaceri (misoginii zic că singură s-a făcut vinovată de această situaţie, când a cerut drepturi egale).
Si acum mă întreb.. care ar trebui să fie raportul între bărbat şi femeie? Sau ce şi cât din anticul model feminin, biblic la urma urmei ...mai poate pretinde el? Dacă răspunsul e totul!, nu cumva este asta o dovadă de egoism cu caracter misogin? Căci, să fim serioşi, combinaţia femeie casnică- femeie de carieră nu duce la fericire. Oricât ar încerca. Va neglija una din cele două ipostaze şi în final se va neglija pe sine.
Bine, ar zice unii...societatea ar trebui să revină la valorile traditionale, adică la modelul antic. Insă din câte am observat, chiar dacă femeile ar dori asta, practic e imposibil. Astăzi nu se poate trăi cu un singur salar .
Nu cred că există un răspuns clar la frământarea mea.
Din perspectiva mea de acum, de om necăsătorit, consider că doar o diminuare a "revendicărilor" masculine din domeniul casnic ar rezolva problema.
Din păcate însă, de multe ori nu se întâmplă asta.
Sub presiunea unei societăţi masculine, tributară încă unui mental colectiv arhaic, femeia creştină din biserici este chemată deseori să joace atât rolul Sarei, cât şi rolul unei Angela Merkel.
Cam prea mult, după mine.
Din perspectiva mea de acum, de om necăsătorit, consider că doar o diminuare a "revendicărilor" masculine din domeniul casnic ar rezolva problema.
Din păcate însă, de multe ori nu se întâmplă asta.
Sub presiunea unei societăţi masculine, tributară încă unui mental colectiv arhaic, femeia creştină din biserici este chemată deseori să joace atât rolul Sarei, cât şi rolul unei Angela Merkel.
Cam prea mult, după mine.
Mi-a plăcut că ai accentuat faptul că o femeie nu poate să împace, cel puţin nu cu un rezultat favorabil, cariera şi viaţa de familie, prin familie înţelegând cel puţin un copil; cine spune că e doar datoria ei să crească copiii?
RăspundețiȘtergereAcum, sunt multe lucruri care pe care nu le apreciez din perspectiva biblică, pentru că nu o consider necesară să îmi explice ceva ce, undeva în undeva în subconştientul meu, mi se pare normal.
Presupunând că o să ajung vreodată să întreţin o relaţie până la căsătorie, mi s-ar părea normal ca, copiii, respectiv creşterea şi educaţia lor, să primeze în faţa banilor sau a altor interese; am văzut prea mulţi idioţi/inculţi/inadaptaţi social ca să gândesc altfel.
În acelaşi timp, nu văd de ce atât egoism din partea ta; de ce se pune problema ca femeia să rămână acasă şi să îi crească de una singură? Singurul meu rol e să mă asigur că fac ce trebuie în pat şi să aduc bani în casă? Eu consider că atât bărbatul, cât şi femeia trebuie să se ocupe de creşterea şi educaţia lor şi aş putea să generez o discuţie întreagă împotriva concepţiei populare ca unul din părinţi să stea acasă cu ei tot timpul.
În concluzie, cu puţin efort, organizare eficientă a programului de lucru şi sperând că nici unul din cei doi nu e workaholic, cred că amândoi pot avea un loc de muncă, ceea ce în zilele noastre e o nevoie stringentă şi, în acelaşi timp, pot forma ~corect un număr de copii.
Nu spun că e soluţia perfectă şi un echilibru clar e foarte greu de găsit, cred, dar se poate încerca; soluţiile diferă în funcţie de familie, nu suntem la fel.
Ce spui tu e bine, solutia compromislui din partea amandoura este perfecta.
RăspundețiȘtergereDe ce sunt egoista??
Nu stiu daca m-am exprimat clar. EU SUNT PENTRU FEMEIA DE CARIERA.:) In niciun caz nu consider ce ai zis tu mai sus. Ca femeia trebuie sa stea acasa sa creasca copii.
Eu ii fac egoisti pe indivizii care nu vor sa imparta cu partenera responsabilitatile care altadata erau exclusiv feminine. Care trantesc niste versete biblice interpretate individualist si fac parada de statutul lor de capi ai familiei. Totul pentru a-si justifica comoditatea.
A fi capul familiei înseamnă, cel puţin în concepţia mea, mai multă responsabilitate faţă de partener şi restul familiei, în nici un caz comoditate. Nu e totul numai banul pe care îl aduci la bugetul comun, trebuie să fii în acelaşi timp şi un punct de reper/stâlp/etc. , atât pentru soţie, cât şi pentru copii. Echivalentul biblic al acestui concept de lucru în familie este, dacă nu mă înşel, mai spiritualizat. Astfel, bărbatul trebuie să fie un preot în casa lui.
RăspundețiȘtergereDacă greşesc, corectează-mă. Accept critica constructivă.