Tocmai am vizionat "Never been kissed", un film din 1999. Dacă într-o perioadă eram o înfocată a filmelor romantice (oare ce adolescentă nu e?), astăzi prefer să le evit pentru că îmi manipulează creierul, determinându-mă să cred într-o lume care nu există. Dar am facut totuşi excepţie şi nu îmi pare rău.
De fapt, filmul
nu e propriu-zis un love-story cum pare să sugereze titlul, căci "romanţa" e pe un plan secundar. Eu am înţeles că de fapt tema centrală exploatează eşecul uman, intim al fiecăruia. Fiecare din noi deţine un bagaj greu de amintiri urâte care sunt ca nişte mici agenţi invizibili. E de ajuns să fim situaţi într-un anume context ca ele să se reactiveze şi tot ceea ce am încercat să uitam e readus în prezent.
Acum, când rememorez anii de liceu, e ciudat că nu prea îmi amintesc de momente dramatice de pe urma cărora să am traume, ca eroina din film. Parcă totul e învăluit într-o aură romantică. Până şi una din profele de română (nu o nominalizez, hihi), faţă de care aveam o antipatie profundă, reciprocă de altfel, îmi trezeşte un sentiment de tandreţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu