Cum ești cu apropiații?

Îmi place să cred că sunt o persoană deschisă, și prin asta mă refer la capacitatea mea de a accepta orice ciudățenie din partea celor cu care interacționez. Singura condiție e să fiu lăsată în pace, să fiu eu.. chiar dacă nu știu exact să mă definesc.

Sâmbătă, la întâlnirea cu tinerii de la biserică, identitatea a fost principalul subiect de dezbatere. Am ajuns la concluzia că, pe lângă identitatea juridică (cetățean român), socială (soră, iubită, prietenă etc.), cea mai importantă este identitatea noastră spirituală de fii, fiice de Dumnezeu.

Sunt, deci, româncă, soră, fiică și prietenă. Sunt fiică de Dumnezeu. Aparent, eu-l meu este destul de bine conturat, dându-mi o anumită stare de confort psihic.

Problema intervine nu atunci când întâmpin ostilitate și drepturile mele sunt călcate în picioare: la ghișeele unde funcționarii publici, care sunt plătiți și din impozitele luate de la părinții mei!, mă servesc de parcă aș fi o servitoare de demult și nu o clientă; la universitatea a căror reprezentanți au o atitudine de zei ai științei; în autobuse; în manifestările misogine din biserică;  în România, ce-i drept. Nu, mi-am dezvoltat un sistem imunitar foarte puternic și greu îmi mai ies din țăndări.

Problema intervine atunci când oamenii pe care îi respect și îi prețuiesc nu acționează așa cum aș fi vrut eu.

Nu mă refer la manifestări de iubită maniacă, nici măcar nu vorbesc despre relația eu-iubit, ci la toate persoanele care au reușit să îmi câștige admirația. Pentru că îmi pasă de ei, ele, mă implic emoțional și involuntar mă manifest printr-o adevărată intoleranță psihică.

S-ar traduce prin nevoia permanentă de a deține controlul, chiar cu prețul sacrificării libertății celuilalt.  Multă vreme am crezut că este o doză mare de răutate. Aceasta există, însă nevoia  de control este în mare parte răspunzătoare de unele eșecuri relaționale din trecut. Simt nevoia permanent să mă asigur că persoana e la fel ca ieri, și dacă observ o schimbare de atitudine cât de mică intru în alertă.

Nu reușesc să îmi dau seama de ce mă comport astfel. Sunt, într-adevăr o "controlling person", definită prin codependency, narcissism, sociopathic tendencies or just sheer stubbornness sau e în joc doar personalitatea mea puternică? Freud, unde ești?

Răspunsul la frământarea mea este foarte important pentru că pot deveni o persoană mai bună. De aceea, am să apelez tot la Dumnezeu, să mă înțelepțească El. Am un motiv nou de rugăciune.