miercuri, 28 martie 2012

Piatra filozofală a Carolinei

Schiller despre căsătoria lui Herder cu soția Caroline:

"În general, despre protipendada spirituală de aici îți ajung întotdeauna la ureche niște aberații. Herder și nevasta lui trăiesc într-o izolare egoistă și formează împreună un fel de doime din care este exclus orice fiu de pământean.

Dar pentru că amândoi sunt mândri, amândoi violenți, se întâmplă ca uneori aceste divinități să se ciocnească una de cealaltă.

Când au intrat așadar în conflict, atunci fiecare se instalează separat la etajul său, și bilețelele circulă pe scări în sus și în jos, până când, în sfârșit, soția se hotărăște să intre în camera soțului ei, unde, reproducând un pasaj din scrierile lui, îi spune: "Cine a scris un asemenea lucru trebuie să fie un zeu căruia nimeni nu-i poate purta pică". Atunci, Herder, învins, îi cade de gât, și sfada se termină."

Cât de drăguț îmi sună!!!
Imaginați-vă că Herder era un tip credincios (fusese pastor) și geniu!!!
Eu zic că doamna Caroline a găsit piatra filozofală în domnul Herder.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu