Când păcătuiesc, împreună cu golul în stomac și cu greța fizică ce o simt, mă copleșește gândul acesta: ai înșelat încrederea Singurului care nu te-a dezamăgit.
Sunt om și am fost dezamagită de alți oameni. La rândul meu, am înșelat încrederea altor semeni.
Isus Hristos nu m-a lăsat niciodată singură. Chiar și când ajunsesem să îi spun că eu cred în El, dar să mă lase în pace, El a rămas alături și mi-a pregătit binecuvântări care m-au ajutat să mă ridic și să reiau lupta.
Isus Hristos este Prietenul meu cel mai Bun.
Și l-am înșelat, i-am înșelat încrederea. M-am uitat în ochii Lui și nu mi-a păsat că ceea ce fac este ostilitate față de El. El a așteptat ca eu să îmi exprim ostilitatea, și, totuși, după ce mi-am dat seama de grozăvia făcută, mi-a spus că încă mă iubește. Că are încredere în mine, că vrea ca eu să mă întorc la El. Să îi vorbesc. Să mă mărturisesc. Și că mă va însoți pe drumul înapoi acasă.
Am acceptat cu inima pustiită. Cu inima sfărâmată pentru că L-am rănit. Conștientă de har. Copleșită. Tristă, dar cu speranță în suflet. Liberă din nou.
Acesta este Hristosul meu. Un Dumnezeu al milei și al iubirii.
Vreau să Îl slujesc toată viața.
:)
RăspundețiȘtergere