Istorie şi utopie

 În decursul primilor şapte ani din viaţă, ai mei m-au învăţat că atunci când merg în vizită trebuie să stau cuminte, atentă să nu distrug micile avuţii ale gazdelor. Cred că m-am achitat destul de rezonabil faţă de această lege (deşi o uram aşa cum un copil mic poate urî: pătimaş, categoric şi fără nicio urmă de remuşcare), cu câteva excepţii, printre care a domnit şi domneşte, suverană, aceasta: cotrobăitul prin bibliotecă. Nu aveam ce face atunci, la fel se prezintă şi astăzi "problema". Când ochesc rafturile pline vârf cu tot felul de delicatese,  mai ales pe cele cu parfum istoric, mă reped ţintă şi devin o nesupusă la sfaturile părinteşti din vechime. 

Dând din nou dovadă de rebeliune, recent am descoperit o minunăţie de carte în biblioteca unei surori, Istorie şi utopie, scrisă de Emil Cioran. E, de fapt, o cărţulie apărută în două ediţii  la Editura Humanitas, în 1992 şi 2002. Printre picăturile de timp liber (se presupune că sunt babysitter la un nepoţel din marea-mi familie, pe luna august... nu va imaginaţi cât  e de obositor să asişti un copil la activităţile lui zilnice!), am reuşit să citesc primul text, o scrisoare adresată lui Constantin Noica, în 1957, care are ca temă un subiect care mă obsedează, şi anume  eterna antiteza Orient-Occident: Despre două tipuri de societate.   

Aici, marele nostru filozof  îşi exprimă adeziunea la principiul democraţiei şi prezintă propria sa perspectivă a ceea ce înseamnă Occidentul cu adevărat. Trăind în Franta, el este un expatriat  care simte pe viu experienţa occidentală şi de aceea viziunea este realistă, dând dovadă de luciditate fără urme de romatism. Consideră că trăsătura fundamentală a acestei societăţi, toleranţa, este cea mai găunoasă, şi va duce la prăbuşirea sa.

Căutând numai propriul confort, înţeleptindu-se ca un om bătrân, se exprimă printr-o moderaţie care lasă loc extremismelor de care nu ia seama. Ideologiile nu mai sunt reinventate, nu se mai absoarbe nimic din ce e nou. Cu propriile sale cuvinte: "Deşi era de datoria lui  (a Occidentului) să pună comunismul în practică, să-l adapteze la tradiţiile sale, să-l umanizeze, să-l liberalizeze şi apoi să-l propună omenirii, el a cedat Orientului avantajul de a realiza irealizabilul, de a stoarce putere şi prestigiu din cea miai generoasă iluzie modernă. În bătălia ideologică, Occidentul s-a arătat timorat, inofensiv."

Ador aceasta sclipire de umor!

Lăsând la o parte bagajul lingvistic ce musteşte de filozofie şi prin care uneori deviază de la subiect, m-a umit (şocat) replica dată la posibilă afirmaţie a amicului destinatar, cum că "A noastră (adică, societatea românească comunistă de la 1957) nu-i deloc mai grozavă. Ba dimpotrivă.". Cioran este de acord şi considera că problema era tocmai aceasta: " Ne găsim în faţă a două tipuri de societate inacceptabile". Era Orientul comunizat într-o manieră traumatizantă, şi Occidentul lipsit, din imobilism propriu, de utopiile şi idealurile care i-au marcat ascensiunea. 

N-am idee dacă Cioran a fost social democrat, nu ştiu multe (aproape deloc) despre apetenţa sa ideologică ante- Franţa (simpatii legionare?), dar ideea ce reiese din propoziţia primă din citatul mai lung mă intrigă, dar e şi justificată, având în vedere că în acel timp Franţa era cuprinsă de o adevărată febră socialistă. Să pună comunismul în pratică înseamna oare că democraţia trebuia  să înceapă drumul tranzitoriu către un socialism democrat, nu-i aşa? Cu ale mele cunoştinţe minime, altă concluzie nu pot deduce. Oricum, urmează Rusia şi virusul libertăţii, şi poate am să mă dumiresc acolo.