Culmea turistului

 una din puținele fotografii care atestă prezența mea în Colosseum

Ce poate fi mai frustrantă decât următoarea situație: ești în Colosseum, știind că un vis din copilărie se întâmplă aievea, și nu poți face doi pași pentru că picioarele, care au fost credincioase până atunci, refuză să te mai poarte în direcția indicată de creier.


 Să te așezi nervoasă pe o piatră și să îți aștepți amicul să vină de la rondul amfiteatrului, să privești la turiștii fericiți ce se plimbă alene pe lângă tine, și apoi să îți întorci privirea neputincioasă spre nesupusele picioare care nu se sinchisesc.

 
Am fost în acest weekend pentru prima dată la Roma și am reușit să văd doar partea estică a centrului istoric.

În prima zi am vizitat Forumul, Palatinul și alte câteva monumente istorice, un maraton de douăsprezece ore "a piedi".

Cu euforia specifică ce mă cuprinde când fac ceva ce îmi place, nu am simțit niciun fel de oboseală, nici măcar duminica dimineață când am plecat spre Colosseum. Am simțit totuși că e ceva în neregulă, dar mi'am zis că e din cauza oboselii, urmând apoi ca în interior efectiv să fiu ca mica sirenă: când pășeam, simțeam mii de ace în tălpile umflate. Astfel că mi'am anulat vizita la Vatican și toate celelalte, am sunat o verișoară scumpă și mi'am petrecut restul zilei în vizite familiale foarte plăcute, de altfel.

Am  spus Romei să stea liniștită, că am să mă întorc în decembrie și am să vizitez restul pe "îndelete".

Nici măcar poze nu am făcut  pentru că nu e drăguț să îmi văd fața crispată.