Sentimentele sunt ale inimii sau ale creierului?

În secolul VI i. Hr., orașul Crotone (regiunea Calabria, Italia) era tărâmul de aur al atleților greci care participau la Olimpiade și câștigau cu sacul  medalii... în o sută de ani au fost învingători de șapte ori la Jocurile Olimpice. (Informație descoperită în National Geographic Storica... mie mi se pare exagerat să concluzionezi că erau foarte pricepuți doar pentru cele șapte victorii... în o suta de ani cred că ar fi putut mai mult, nu?)

Existau și medici renumiți, cum ar fi Alcmeone și Democede, care au înființat prima școală medicală  cu baza științifică. Alcmeone mai este cunoscut pentru că a fost primul care a identificat creierul și nu inima ca "sediu" al sentimentelor.   

Personal, sunt de acord  și nu sunt cu varianta nouă....  Pe mine, de exemplu, mă "doare inima"  la propriu atunci când mi'e dor de cineva drag. E creireul care trimite semnal la inimă, care e doar un organ, știu asta. Al nostru motoraș e format dintr'o parte cognitivă și una sentimentală, deci toate căile duc la creier. Dar...  cum rămâne atunci cu momentul în care luăm o decizie pentru că știm că e corectă,  și totuși inima continuă să ne "doară" la propriu, refuzând logica? Nu ar trebui, bazându'ne pe cunoașterea noastră științifică, ca imediat după ce am luat oarecare decizie și inima să se conformeze, la rându-i, comenzii creierului?

... zic și eu ca o mistică medievală... n'o fi ceva mai profund?