Suicid social (II)

Revenind...

...am anticipat că este un text lung...

îmi exprim fericirea că acest proces de sfințire a început de aproximativ cinci ani în viața mea, prin actul botezului pe care l’am efectuat în data de 17 decembrie 2006, un proces cu mai multe eșecuri decât succese dar, care, prin bunăvoința Inițiatorului, merge înainte în speranța că va fi  mai bine.  Luarea deciziei de a mă separa de viața trăită independent și de a începe să ascult de Altcineva a înseamnat un pas imens în direcția suicidului social, dar nu faptul în sine de a fi botezată, ci schimbările care au început să se producă în interiorul meu  m-au  diferențiat de ceilalți.

 Dacă pasul făcut de Neil Armostrong pe Lună în 1969, cu celebra sa frază “ un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”, este pus sub semnul probabilității, celălalt pas, de natură spirituală, poate fi observat imediat de către cunoscuții “nou’născutului”, nu fără a provoca reacții din partea apropiaților.

Ce înseamnă, totuși, a fi diferit? Sau diferențele dintre oameni, cum pot fi ele măsurate? Există șabloane, există criterii rigide care să exprime fidel conceptul de diferențiere cu care operăm întotdeauna și de care nu suntem conștienți un gram?

Să fie oare trăsăturile fizice, abilitățile înăscute, talentul sau geniul, o minte sclipitoare...... dar ele reprezintă tot ceea ce nu noi am ales, ba dimpotrivă, este exact ceea ce ni s-a dat fără să fim întrebați!

(Au știut părinții  mei că eu voiam să am o podoabă capilară de culoarea spicelor graului?, de exemplu,  sau că ar fi trebuit, totuși!!! să mă înzestreze cu o cât de mică abilitate sportiva, așa fel încât să nu mă mai înspăimânte imaginea mingii de volei când e îndreptată ca un proiectil spre ființa mea devenită stană de piatră în fața pericolului? Nu, nicidecum! N-au facut decât sa îmi imprime  o culoare indefinită pe coama-mi mândră și nu are rost să mai amintesc de sport, pentru că ceea ce pot oferi sunt informații tehnice care nici ele nu sunt actualizate, mă tem.)

Avem însă posibilitatea să ne alegem, schimbăm, îmbunătațim, alegeți voi verbul cel mai potrivit, statutul social, educația,  mediul social sau grupul de prieteni. Mobilitatea socială este un punct forte al societății de astăzi, de asemenea prin muncă și mult efort o persoană fără un background solid poate studia cu succes ceea ce îi place, „devenind cineva” în domeniul de activitate ales. La fel,  devenim amici cu cine ne simțim bine.

Recent, am vizionat ” Hamlet”, ecranizarea din 1996, și „to be or not to be” se potrivește perfect cu frământările mele interioare, de aici conturându-se ideea că  a fi creștin practicant este o formă de suicid social și se află în cea mai intimă relație cu ceea ce îl preocupa atât de mult pe Cicero încât i’a dedicat pagini ample în opera sa: amiciția. Nu intenționez să analizez filozofia stoică, de fapt nici nu am destule cunoștințe, cunosc doar că stoicismul se opunea vehement epicureismului, cealălalt curent la mare modă în Roma după Hristos și care proclama trăirea carnală, o lume a plăcerilor și a dorințelor care trebuiesc satisfăcute imediat. Respect, așadar, pentru stoicism, proclamator al autodisciplinei interioare și al victoriei intelectului asupra simțului.

Conceptul de suicid înseamnă, în sensul cel mai strict, renunțare la propria viață în mod voit și conștient, cu toate că numeroase persoane care au ales această alegere draconică nu erau în deplinătatea facultăților mentale datorită consumului în exces a produselor zeului veseliei, Bacchus; nu exclud experiențele traumatizante care operează ca  un declick interior atât de puternic încât suicidul pare soluția cea mai ușoară. Zic: să ne ferească Dumnezeu de o asemenea alegere!Biblia ni’l înfățișează pe Iuda Iscarioteanul ca un om care are un astfel de sfârșit prin liberă voință.

 Suicidul social la care mă gândesc eu, și pe care îl situez în corelația cu decizia de a-l primi pe Isus ca Salvator, nu reprezintă decât acceptarea voită ca vei fi un outsider în marea majoritate a timpului petrecut printre oameni. Nu vei mai putea trișa oamenii și sentimentele lor, manipulând, mințind sau batjocorind. Intâlnirile cu băieții ca aventuri amoroase, flirturile și un comportament sexy vor dispărea, serile de ieșit în localuri ca bar, discoteca etc. se dezlipesc din orarul tău, lungile certuri cu părinții se vor diminua până la extincție, persoanele care te scoteau din fire odată devin indivizi care merită să fie salutați cu un zambet.

Deși ceea ce am descris, fără a epuiza transformările, este rezonabil și moral, umanitatea nu acceptă un astfel de comportament pentru că, așa după cum este scris în epistola lui Ioan, “odată venită Lumina (Isus) în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentrucă faptele lor erau rele.” 3-19