marți, 24 aprilie 2012

Băiat bun, băiat rău.

Cărțile și, mai ales, filmele scot întotdeauna în față imaginea băiatului pătimaș, care manifestă ieșiri de temperament, acționează din impuls și din egoism, și totuși este cel mai dorit de fete. El posedă acea privire adâncă și plină de poftă când se uită la biata fată prinsă inevitabil în mrejele sale, are o atitudine de cuceritor feroce. În final, șarmantul se lasă cucerit de puritatea domniței, devenind un blând mielușel,  și se așează la casa lui.

Care fată nu s-a simțit atrasă de acest model masculin prin excelență, "exemplar al virilității"? Bineînțeles că eu nu am fost scutită de ispită, chiar dacă nu recunoșteam nici măcar mie însămi. Mintea mea de copilă înghițea  toată această iluzie artistic ambalată.

Acum am înțeles că este o mare minciună a societății și ucide tot ceea ce este mai inocent și moral în relația dintre un băiat și o fată.

Nu neg că un băiat imoral poate deveni mai bun când întâlnește o fată decentă. El poate renunța la anumite vicii cu ajutorul și de dragul ei. Sunt povești frumoase de dragoste și aș  fi limitată să nu le accept. Dar am înțeles că, dacă respectivul nu este transformat prin nașterea din nou biblică, transformarea lui va fi parțială sau limitată în timp. El nu va fi niciodată schimbat cu adevărat, în totalitate.

Am ajuns să îl cunosc pe Isus mai mult  în ultimul timp și am văzut că El este Dragoste. El este Blândețe și Răbdare.  Apostolul Pavel, om inspirat de Divinitate, a poruncit ca bărbatul să își iubească partenera după cum Isus a iubit oamenii, adică până la sacrificiu.

Cunoscând personal acest tip de Iubire, este inconceptibil ca viitorul meu partener să își permită să aibă un comportament dezonorant față de mine, asta însemnând cele descrise la început. Cum aș putea să mă încred total într-un bărbat care nu reușește să se stăpânească? Sau, care nu are inima tranformată de Hristos? Dacă își îngăduire acest tip de atitudine cu mine, ce îmi garantează că nu va face în viitor același lucru cu o altă femeie care îi va fi stârnit interesul?

În schimb, ce poate fi mai minunat, mai fermecător decât un tip care se străduiește să dobândească atributele Lui Hristos?

Acesta ar fi răspunsul la întrebarea de ce nu aș ieși niciodată cu un necredincios, în special cu un cuceritor necredincios.

(Aici, povestea unei fete creștine dependentă de băieți răi.  Habar nu aveam că poate exista o asemenea dependență.
P.S. Incredibil cum am lăsat ca societatea asta pervertită să îmi modeleze mintea! Mulțumesc Domnului că mă îndreaptă zilnic!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu