Nu îmi place să mă plâng. Prefer de multe ori să îmi ascund temerile și nevoile în spatele unei fețe zâmbitoare, și de aceea foarte puțini oameni reușesc să mă cunoască cu adevărat. Scriind pe blog, de acum aproximativ un an, s-a întâmplat mai des să îmi descarc nervii și să îmi ling rănile virtual decât o fac în viață reală. Nu degeaba psihologii recomandă ținerea unui jurnal pacienților... e chiar o metodă bună. Dar nici măcar aici nu pot exprima cu adevărat ceea ce simt.
Când încerc să îmi înțeleg trăirile, profundul cel mai adânc se pierde și ceea ce iese prin limbaj este foarte puțin. Aș vrea să am mai mult talent să explic ce se întâmplă cu mine, să ajut prin ceea ce scriu. Cititorii mei să fie atinși de un mesaj, de o vorbă frumoasă. De aceea îmi pare rău că am scris de multe ori doar despre temerile și furiile mele.
Aș putea să am o scuză, să spun că viața pentru un creștin care încearcă să trăiască Cuvântul este foarte grea și că Satana atacă tocmai pe aceștia. Să mă justific prin sensibilitatea mea care uneori urcă spre hipersensibilitate. Sau prin tendința mea de a fi foarte deschisă și neprevăzătoarea în acordarea sentimentelor persoanelor nejuste. Okay, nu sunt Sfânta X care e mereu victima oamenilor răi... nu mă autovictimizez. Doar că toate astea mă fac foarte vulnerabilă în relațiile cu oamenii.
Când încerc să îmi înțeleg trăirile, profundul cel mai adânc se pierde și ceea ce iese prin limbaj este foarte puțin. Aș vrea să am mai mult talent să explic ce se întâmplă cu mine, să ajut prin ceea ce scriu. Cititorii mei să fie atinși de un mesaj, de o vorbă frumoasă. De aceea îmi pare rău că am scris de multe ori doar despre temerile și furiile mele.
Aș putea să am o scuză, să spun că viața pentru un creștin care încearcă să trăiască Cuvântul este foarte grea și că Satana atacă tocmai pe aceștia. Să mă justific prin sensibilitatea mea care uneori urcă spre hipersensibilitate. Sau prin tendința mea de a fi foarte deschisă și neprevăzătoarea în acordarea sentimentelor persoanelor nejuste. Okay, nu sunt Sfânta X care e mereu victima oamenilor răi... nu mă autovictimizez. Doar că toate astea mă fac foarte vulnerabilă în relațiile cu oamenii.
Insă, ar fi poate mai ușor dacă aș ști cum să mă apăr de dezamăgiri. Tot timpul, în fiecare lună dacă se poate, trebuie să existe o persoană care să mă rănească. Să adopte o atitudine suverană (am mai scris despre asta) și să perceapă deschiderea și inocența mea drept o slăbiciune.
De ce, atunci când încerci să fii bun, ești luat de prost? Exact, de prost. Eu, care mă lupt tot timpul pentru a-mi stăpâni răutatea, știu ffff bine că cei blânzi și iubitori sunt atâta de prețioși pentru lumea asta! Aroganța, încredere de sine exagerată, ironie etc.. există oriunde și în exces de mă întreb cum de Dumnezeu mai suportă.
Cu cât înaintez în vârstă, mă bucur că ajung să apreciez lucrurile care odată mi se păreau banale și fără pasiune. Acolo este adevărata esența.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu