De prin vremea adolescenței mi-am format un soi de prejudecată cu privire la naționalitatea pe care o va avea viitorul meu iubit și soț. Nu va fi român. Mai recent, am adăugat sarea și piperul, adică nu va fi român și nici est-european. Adânc înrădăcinată această idee, nu am mai avut nicio problemă.Venind aici, la Perugia, situația s-a schimbat și   nu sunt deloc încântată.

Parcă mi s-au deschis brusc ochii și mă trezesc ca frumoasa din pădurea adormită. Băieți drăguți sunt peste tot, sunt manierați, zâmbesc frumos și mai demonstrează si inteligență pe deasupra! Mă refer mai ales la italieni, dar cum Perugia este oraș universitar pentru străini prin excelentă, există și alți occidentali.

Am făcut toată această introducere lungă cât Eiffelul ca să ajung la miezul problemei. Acum, că parcă mi-aș dori să am un iubit (non-român și non est-european), realizez cât e de important ca el să fie creștin și astfel să aibă o privire curată atunci când se uită la alte femei. Indiferent cât de mult mă va iubi, dacă nu își păzește mintea, la un moment dat (când eu voi trece printr-o fază proastă și mă voi urâți, voi lua în greutate.. dar nu neapărat asta... situații de monotonie, greutăți cotidiene etc.) va sucomba farmecului noului și mă va trăda. Sunt fericită că am ajuns să cunosc și bărbați sfinți și cred cu toată tăria că și al meu viitor iubit și soț va fi la fel.

Că tot veni vorba de căsătorie...