Laura C'è

Ciudat e că de când sunt în Italia îmi place numele meu adevărat. Laura. Nu îmi amintesc să mă fi prezentat cu Lara, așa cum îmi intrase deja în reflex de ani buni. De fapt, când aveam vreo treisprezece ani am văzut filmul Tomb Raider și cred că rebela din mine a adorat personajul principal, Lara Croft, așa că l-am adoptat. 

Un adept al lui Freud ar putea afirma că atunci eram în căutarea propriei identități și iată că acum mi-o asum în mod conștient. Habar n-am... Știu doar că îmi place cum sună Laura. Cred că părinții mei vor fi fericiți sa afle, pentru că se enervau tot timpul când îmi auzeau nicknameul, lezați fiind în amorul propriu. Tatăl meu chiar a închis telefonul când o colegă a sunat, spunând că vrea cu Lara. A zis: "Aici nu stă nicio Lara". (!)

Niște amici italieni mi-au amintat de o melodie celebră a lui Nek, un cântăreț foarte cunoscut în anii '90. E foarte frumoasă și o cunoșteam. Am vrut să mă laud puțin că numele meu e așa de "cântat"   și  să o postez, dar am rămas tristă când am devenit atentă la versuri.  E vorba de un băiat care nu o poate uita pe Laura și ceea ce e foarte urât e că e implicată o a terța persoană (urăsc triungiurile amoroase), o  anonimă care nu reușește să umple golul lăsat de numita. Zice Nek, "capisco che e' stupido cercarla in te" și ajunge la concluzia că deși ea nu mai este fizic în viața lui (Laura Non C'è),  amintirea ei este încă puternică și îl împiedică să continue relația nou  începută (Laura C'è) .

Postez melodia, măcar pentru a va încânta cu  vocea extraordinară a artistului. Plus că muzica în limbă italiană e sublimă, cred că e cea mai romantică și o întrece până și pe cea franceză.