Imaginea candelei care se stinge, din pilda fecioarelor înțelepte și neînțelepte, îmi dă de gândit pentru că recent m-am situat pe latura celor neînțelepte.
Știți că personajele pozitive din parabolă dau dovadă de precauție și se preocupa mereu ca a lor lumină să nu se stingă.
Celelalte sunt niște neatente și finalul povestirii le înfățișează disperate că nu mai au nimic.
Când ai o părtășie minunată cu Domnul și te alimentezi mereu cu rugăciune, citirea Cuvântului (meditație și împlinire apoi) și o atitudine veșnic mulțumitoare, cred că există stadii ale luminii. Să luăm, de exemplu, o perioadă de două săptămâni în care faci tot toate acțiunile descrise. Dintr-odată, te oprești din rugăciune și citit pentru că te simți săturat. Ei bine, lumina strânsă până atunci e ca un carburant care îți ajunge pentru alte câteva zile, poate chiar o săptămâna. După, însă, sigur nu mai ai putere și ești foarte vulnerabil să păcătuiești și să redevii firesc.
Misiunea noastră de creștini este să ducem Evanghelia până la capătul pământului. Cum nu toți au chemare să fie misionari în țări îndepărtate, Dumnezeu se mulțumește să ne facem misiunea în cercurile cotidiene. Partea groaznică la sistarea părtășiei cu Domnul se manifestă mai ales aici. Scăzând în intensitate, pentru că nu mai e întreținută, lumina candelei nu reușește să fie un far. Abia ne ajunge nouă înșine.
Când ai o părtășie minunată cu Domnul și te alimentezi mereu cu rugăciune, citirea Cuvântului (meditație și împlinire apoi) și o atitudine veșnic mulțumitoare, cred că există stadii ale luminii. Să luăm, de exemplu, o perioadă de două săptămâni în care faci tot toate acțiunile descrise. Dintr-odată, te oprești din rugăciune și citit pentru că te simți săturat. Ei bine, lumina strânsă până atunci e ca un carburant care îți ajunge pentru alte câteva zile, poate chiar o săptămâna. După, însă, sigur nu mai ai putere și ești foarte vulnerabil să păcătuiești și să redevii firesc.
Misiunea noastră de creștini este să ducem Evanghelia până la capătul pământului. Cum nu toți au chemare să fie misionari în țări îndepărtate, Dumnezeu se mulțumește să ne facem misiunea în cercurile cotidiene. Partea groaznică la sistarea părtășiei cu Domnul se manifestă mai ales aici. Scăzând în intensitate, pentru că nu mai e întreținută, lumina candelei nu reușește să fie un far. Abia ne ajunge nouă înșine.
Ce dovadă de egoism din partea mea! Oamenii mor în păcatele lor și eu mă gândesc doar la propria persoană. Că fiică salvată, am să dau socoteală în față Salvatorului pentru nechibzuință aceasta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu